Sindicatele solicită Guvernului majorarea salariilor profesorilor: ,,Sunt insuficiente pentru a asigura un trai decent”
Confederaţia Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar în vederea majorării salariilor de funcție a angajaților din educație și cercetare, astfel încât acestea să reflecte adevărata valoare și importanță a profesorilor în societate și să încurajeze tinerii din Republica Moldova să aleagă cariera didactică.
Un demers în acest sens, semnat de Igor Zubcu, președinte CNSM, a fost expediat marți, 1 octombrie, premierului Dorin Recean.
„CNSM este preocupată de nivelul de motivație a cadrelor didactice și a personalului din domeniul educației și cercetării. Este cert faptul că educația este fundamentul unei societăți sănătoase, iar cadrele didactice joacă un rol crucial în formarea capitalului uman. De altfel, unul dintre obiectivele Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” se referă la „Garantarea educației relevante și de calitate pentru toți pe întreg parcursul vieții”, însă din cauza insuficienței acute a personalului în domeniul educației, realizarea obiectivului dat ar putea fi diferită de cea planificată”, se arată în demers.
Confederația subliniază că deși, pe parcursul ultimilor ani, Guvernul a promovat și adoptat mai multe măsuri de susținere a angajaților din educație și de atragere a tinerilor specialiști în acest domeniu, salariul personalului din acest domeniu, conform datelor Biroului Național de Statistică, în trim. II al anului 2024, a constituit 10709,9 de lei sau 76,1% din salariul mediu lunar pe economie.
„În condițiile socio-economice actuale, salariile respective sunt insuficiente pentru a asigura un trai decent și a atrage tineri specialiști în instituțiile de învățământ, motiv pentru care sistemul educațional se confruntă în continuare cu o criză de cadre didactice, afectând astfel calitatea educației oferite elevilor”, au accentuat sindicaliștii.
Potrivit pct. 115 de la Capitolul X al Recomandării privind statutul profesorilor, adoptată în 1966 de UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) și ILO (Organizația Internațională a Muncii), salariile cadrelor didactice trebuie să fie comparabile cu salariile plătite în alte ocupații care necesită calificări similare sau echivalente, precum și să ofere cadrelor didactice mijloacele necesare pentru a asigura un nivel de trai decent pentru ei și familiile lor.
Demersul CNSM către premierul Dorin Recean poate fi accesat aici.