Start lucrărilor de renovare la Gradinița nr. 8 „Prichindel” din municipiul Cahul //VIDEO

Pe parcursul următoarelor luni, grădinița nr.8  „Prichindel” din municipiul Cahul” va îmbrăca straie noi. 

Cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, acoperișul instituției de educație timpurie va fi schimbat, pereții exteriori vor fi izolați termic, iar geamurile vor fi schimbate parțial. 

„Este important să menționez că atunci când s-a discutat despre instituțiile preșcolare, noi am menționat că sunt necesități mult mai mari decât le oferă propriu-zis acest program. Atunci a fost aprobată decizia de către Consiliul Municipal Cahul pentru a cofinanța proiectul. Total, suma disponibilă pentru această instituție este de 7 mln lei, vorbim despre contribuție practic jumătate la jumătate în raport cu fondurile europene” ne-a declarat Nicolae Dandiș, primarul mun. Cahul.

Totodată, proiectul presupune schimbarea sistemului interior de încălzire, iar în 12 blocuri sanitare vor avea loc, de asemenea, lucrări de reparație.   

„Noi sperăm cât mai operativ dar foarte important e și calitativ. Pentru a nu stopa procesul educațional, se va lucra intensiv pe secții și vor fi reamplasări interne, dar nu vrem să sistăm încât este una dintre cele mai mari instituții preșcolari din municipiu cu peste 270 elevi” a punctat primarul.

Costul total al lucrărilor este de aproape 6,4 milioane de lei. Din aceste fonduri, 2,7 milioane de lei constituie contribuția programului EU4Moldova: regiuni-cheie, iar 3,7 milioane de lei – contribuția Autorităților Publice Locale.

„Noi părinții aducând zilnic copiii credem că e ceva pentru noi și copii noștri. Copiii se simt bine și condițiile sunt ca acasă. Într-un ceas bun cu renovarea grădiniței mai departe” ne-a declarat unul dintre părinți.

Angela Bogos, managera instituției ne-a comunicat că până la începerea lucrărilor, instituția a mai beneficiat de la UNICEF de un șir de materiale didactice pentru îmbunătățirea calității procesului de predare.

„Pentru noi această investiție înseamnă un lucru foarte enorm și binevenit. Materialele didactice au fost alese doar ecologice, din lemn și foarte utile și captivante pentru copii. Nici nu îmi ajung cuvinte să exprim cât de mulțumiți au fost cadrele didactice ce ține de tablele interactive, chiar dacă le avem la moment doar 4 la număr. După ce ne-a fost organizat un training și ne-au demonstrat posibilitățile tablei interactive, acum putem organiza activități la nivel înalt. Am mai primit laptop-uri, imprimantă și boxe” ne-a declarat Angela Bogos.

Potrivit informației oficiale, lucrările urmează a fi finisate în luna octombrie 2021. 

A.O. Cahul „2030” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Ce înseamnă Uniunea Europeană pentru Raionul Cahul”. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

Conținutul articolului aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea UE sau GIZ.

Articole similare