Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii și filmulețe cu fostele iubite, din motiv de răzbunare pentru întreruperea relației.
Potrivit Codului penal, transmiterea imaginilor altor persoane în ipostaze intime (sau publicarea lor), chiar dacă ar fi fost captate la acel moment cu acordul ambelor persoane, se pedepsește cu închisoare de până la 2 ani sau cu amendă de până la 42500 lei, cu muncă gratuită obligatorie de până la 240 ore. În dosarul de acum anunțat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), motivul transmiterii imaginilor ținea de umilirea și răzbunarea (faptă cunoscută ca și „revenge porn” în limba engleză) față de fostele iubite, care au întrerupt relația cu învinuiții pe care-i considerau agresivi.
Amintim, în decembrie 2025, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunțase despre primul învinuit trimis în judecată în acest dosar de bază, care a dat spre publicare pe canalul vizat un filmuleț de 90 secunde cu scene de sex cu fosta iubită. În martie 2026, procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră au anunțat despre destructurarea acestui grup infracțional și cercetarea penală a administratorului canalului și complicilor – în total 10 persoane în acest dosar.
Sechestru pe BMW-ul unui motorist, care a publicat 29 imagini cu fosta iubită
Primul învinuit are vârsta de 40 de ani, iar în 2024 a dat spre publicare pe canalul „Car Vertical” din aplicația Telegram (care atunci avea peste 10.000 de membri) un set de 29 de poze nud sau în lenjerie intimă cu fosta iubită, care acum are vârsta de 26 de ani. Așa cum învinuitul a dat publicității alături de poze și numărul de telefon al victimei, precum adresa contului ei de pe Instagram, tânăra a început să fie contactată de persoane necunoscute. Mai mult decât atât, acesta a și sunat-o la 1 noaptea, după „isprava” penală, să o invite la McDonald’s (invitație refuzată de către victimă). După publicarea imaginilor, victima i-a cerut administratorului ștergerea lor, însă acesta a cerut în schimb suma de €350 – situație în care victima a depus plângere la Poliție.
Video intim cu fostul prieten al victimei – trimis fostului ei soț și publicat pe Telegram
Un alt învinuit trimis acum în judecată de procurorii PCOCCS este un șofer cu vârsta de 33 de ani care era divorțat în timpul relației de doi ani cu fosta iubită de 33 de ani, care avea un copil minor. După întreruperea relației din motivul agresivității sexuale a fostului iubit, acesta a publicat pe Facebook și Telegram fotografii cu conversațiile lor intime, pe care le-a trimis mai apoi rudelor și prietenilor ei.
După ce aceasta i-a refuzat invitația unei întâlniri fizice și a depus plângere la Inspectoratul Național de Investigații din cadrul Poliției, învinuitul a publicat trei secvențe video cu caracter intim, cu ea în imagini, pe canalul „Car Vertical” al aplicației Telegram (inclusiv sex oral, cu învinuitul). Mai mult decât atât, adresa canalului cu pricina i-a fost trimisă pe Facebook și fostului ei soț, care a observat că au fost publicate și imagini cu copilul lor comun.
Totodată, învinuitul i-a creat conturi false pe rețeaua de socializare Facebook și platforma de chat erotic Only Fans, unde a publicat fotografii și video intime ale acesteia, dar și a publicat un anunț fals, precum că victima ar oferi servicii de escortă. Prin urmare, în acest context al umilirii și urii, victima a apelat și la servicii de pază.
5 video-uri intime publicate pe Telegram și imagini nud cu victima, trimise actualului ei prieten, plecat la muncă în Anglia
Cel de-al treilea învinuit trimis acum pe banca acuzaților de procurorii PCCOCS este căsătorit și are vârsta de 26 de ani. Acesta a avut o relație de prietenie de doi ani cu victima, ambii fiind dintr-o comună a municipiului Chișinău. Așa cum acesta era violent, victima a pus punct relației, după care a intrat într-o altă relație. Învinuitul, însă, a hotărât să se răzbune și i-a trimis prietenul ei care muncea în Anglia imagini nud cu victima. Mai apoi, acesta a publicat imagini intime și pe canalul „Car Vertical” al aplicației Telegram (5 video-uri cu durate de 3-22 secunde), ceea ce a dus și la un apel la miez de noapte al prietenului din Anglia către victima din Moldova.
Urmare a trimiterii în judecată a acestor persoane, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii Poliției de Frontieră continuă investigarea dosarului penal pentru tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate (care până la o hotărâre judecătorească finală beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii).