Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează despre implementarea sistemului guvernamental “MPower” ca urmare a semnării Acordului de colaborare cu Agenția de Guvernare Electronică.
Astfel, sistemul informațional automatizat „MPower” reprezintă registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice prin care orice persoană fizică sau juridică poate împuterniciri alte persoane (reprezentanți) să acționeze în numele lor.
Avantajele utilizării „MPower” pentru cetățeni:
- împuternicirile pot fi create integral online, în doar câteva minute, fără deplasare la ghișeu;
- toate operațiunile sunt efectuate prin utilizarea semnăturii electronice, eliminând riscul falsificării sau al accesului neautorizat;
- împuternicirile pot fi acordate pentru acțiuni specifice (de exemplu: solicitarea sau ridicarea actelor permisive, certificatelor, extraselor etc.) și pot avea un termen limitat;
- validitatea unei împuterniciri poate fi verificată simplu și rapid, fără autentificare, la linkul: https://mpower.gov.md/#/ro/find.
Datorită „MPower” orice agent economic sau persoană fizică are posibilitatea de a desemna o altă persoană pentru:
- depunerea și recepționarea actelor permisive, a certificatelor, extraselor și altor documente emise de ANSA.
Astfel, în condițiile în care o persoană împuternicită depune o cerere privind emiterea actelor permisive, inspectorii Agenției vor verifica autenticitatea împuternicirii prin portalul „MPower”, vor remite în atenția beneficiarilor, și vor indica numărul împuternicirii în dosarul corespunzător.
Conceptul și Regulamentul privind funcționarea sistemului au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 375/2020, ceea ce asigură recunoașterea sa oficială și aplicabilitatea juridică la nivel național.
Ghidul de utilizare a platformei „MPower” îl puteți accesa aici.