Brașovul introduce semafoare care „pedepsesc” depășirea vitezei

Brașovul introduce semafoare care „pedepsesc” depășirea vitezei
sursa: brasovcity.ro

Un nou sistem inteligent de semaforizare, menit să reducă viteza în trafic și să sporească siguranța pietonilor, a fost implementat în Brașov, pe una dintre cele mai circulate artere din oraș.

Autoritățile locale au anunțat că, începând de astăzi, două semafoare de pe bulevardul Griviței, în zona pasajului Fartec și la intersecția cu strada Codrii Cosminului, sunt dotate cu detectoare radar conectate la sistemele de semaforizare. Astfel, în cazul în care un șofer depășește viteza legală, semaforul comută automat pe culoarea roșie pentru aproximativ 10 secunde, obligând conducătorul auto să oprească.

Măsura face parte dintr-un program pilot al Primăriei Brașov privind semaforizarea inteligentă, deja testat anterior pe strada Lungă, unde sistemul și-a demonstrat eficiența în calmarea traficului.

Primarul George Scripcaru a declarat că scopul principal al acestor sisteme este reducerea riscului de accidente și responsabilizarea șoferilor.

„Dacă depășesc viteza legală, șoferii vor pierde timp în trafic, ceea ce îi va determina să circule regulamentar”, a subliniat edilul.

Noile sisteme sunt amplasate la trecerile de pietoni și au rolul de a proteja persoanele care traversează, fără a afecta funcționarea semafoarelor pentru pietoni, care continuă să fie activate prin buton.

Autoritățile au instalat și indicatoare rutiere pentru a informa conducătorii auto despre noile reguli, menționând că această soluție este o alternativă mai eficientă la limitatoarele de viteză clasice, deoarece îi vizează doar pe șoferii care încalcă legea.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru