piatasud.md

Cantemir primește peste 22 de milioane de lei pentru reparații după ploile torențiale din septembrie

Cantemir primește peste 22 de milioane de lei pentru reparații după ploile torențiale din septembrie

Cabinetul de miniștri a aprobat alocarea, din Fondul de intervenție al Guvernului, a peste 26 de milioane de lei din Fondul de intervenție pentru remedierea pagubelor provocate de calamitățile naturale din luna septembrie 2024, dintre care 22 de milioane vor ajunge în raionul Cantemir.

Hotărârea prevede că suma de 22 milioane este destinată consiliilor din localitățile Capaclia, Cania, Cîrpești, Cociulia, Plopi, Stoianovca și Tartaul, care vor folosi fondurile pentru reparația drumurilor publice și a podețelor grav afectate de ploile torențiale.

Totodată, aproape 4 milioane de lei vor fi oferiți Consiliului municipal Bălți, pentru a înlătura consecințele alunecărilor de teren de pe strada Sfântului Nicolae, acolo unde a fost distrus un drum și au fost puse în pericol două gospodării.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru