Istoria spațiului românesc este una vastă, întinsă pe mii de ani. Numeroase descoperiri și izvoare istorice atestă existența unor așezări umane încă din Preistorie, însă orașele, în sensul lor urban, s-au dezvoltat mai târziu, în Antichitate și în Evul Mediu.
Unele dintre orașele României de astăzi sunt moștenitoarele unor vechi așezări dacice, romane sau medievale. Cu o istorie care se întinde pe sute și, în unele cazuri, chiar mii de ani, acestea păstrează și astăzi urmele trecutului și reprezintă adevărate depozitare ale memoriei istorice. De la vechiul Tomis de pe malul Mării Negre până la cetățile medievale ale Transilvaniei, iată câteva dintre orașele României cu o istorie impresionantă.
Constanța, orașul care își are originile în Antichitate
Constanța, cunoscută în Antichitate sub numele de Tomis, este considerată unul dintre cele mai vechi orașe de pe teritoriul actual al României. Prima atestare a așezării datează din anul 657 î.Hr., când aici a fost înființată o colonie grecească numită Tomis. În anul 71 î.Hr., orașul a fost cucerit de romani și, potrivit unor surse istorice, a primit ulterior numele de Constantiana, în legătură cu împăratul Constantin cel Mare. Așezarea a cunoscut o perioadă importantă de dezvoltare în secolul al XIII-lea, când negustorii italieni care dominau comerțul de la Marea Neagră au contribuit la dezvoltarea sa. În timpul dominației otomane, orașul a decăzut și a ajuns la dimensiunile unei mici așezări, locuitorii ocupându-se în special cu pescuitul și creșterea animalelor. Constanța a cunoscut o nouă perioadă de dezvoltare în secolul al XIX-lea, odată cu construirea căii ferate și dezvoltarea portului. După Războiul de Independență și integrarea Dobrogei în Regatul României, orașul a crescut constant, devenind principalul port al țării. În județul Constanța se află și alte așezări antice importante, printre care Histria, considerată cea mai veche așezare urbană de pe teritoriul actual al României, și Mangalia, cunoscută în Antichitate sub numele de Callatis.
Alba Iulia, orașul unirilor
Istoria Alba Iulia începe cu mult înainte de perioada medievală. Izvoarele istorice și descoperirile arheologice indică existența unor așezări preistorice pe teritoriul actualului oraș încă din mileniul al V-lea î.Hr. În partea de nord a orașului a fost descoperită o așezare neolitică, iar în alte zone au fost găsite obiecte care datează din epoca bronzului. Primii care au dezvoltat aici o așezare de tip urban au fost dacii, care au pus bazele Apoulonului. După cucerirea romană a Daciei, așezarea a fost transformată într-un important centru roman, cunoscut sub numele de Apulum. Mai târziu, pe locul vechii așezări s-a dezvoltat cetatea medievală Bălgrad. De-a lungul timpului, Alba Iulia a devenit unul dintre cele mai importante centre urbane ale Transilvaniei. Orașul ocupă un loc special în istoria românilor. La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia, după unirea politică a celor trei principate românești. Trei secole mai târziu, la 1 decembrie 1918, Alba Iulia a devenit locul în care a fost adoptată Declarația de Unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. În anul 1922, aici a avut loc încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria, în fața Catedralei Încoronării.
Sighișoara, orașul cetății medievale
Sighișoara este unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România, iar centrul său istoric face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Așezarea a fost întemeiată de coloniștii germani, invitați să se stabilească în Transilvania în timpul regelui Géza al II-lea. Cronicarul Georg Krauss menționează că locul pe care s-a dezvoltat ulterior Sighișoara era locuit încă din anul 1191. Prima atestare documentară a orașului datează însă din 1280, sub numele de Castrum Sex. În anul 1367, Sighișoara este menționată drept „civitas”, adică oraș. Istoria cetății a fost marcată și de invazia tătară din 1241. După această perioadă au fost construite fortificațiile orașului. Zidurile cetății au avut inițial o înălțime de aproximativ patru metri, fiind ulterior înălțate. Cetatea avea 14 turnuri, fiecare aparținând unei bresle, și patru bastioane. Astăzi, o parte importantă a acestor construcții s-a păstrat, cel mai cunoscut simbol al orașului fiind Turnul cu Ceas.
Cluj-Napoca, de la Napoca romană la un important centru european
Istoria Clujului este legată de vechea așezare Napoca. Geograful Claudius Ptolemeu a menționat Napoca drept una dintre cele mai importante localități din Dacia. Prima atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, în anii 107–108. În anul 124, în timpul împăratului Hadrian, Napoca a devenit municipiu sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca. Ulterior, orașul a fost ridicat la rangul de colonie, devenind Colonia Aurelia Napoca, și a ajuns unul dintre cele mai importante centre urbane ale provinciei romane. După retragerea administrației romane din Dacia, dezvoltarea urbană a fost întreruptă. În perioada medievală, Clujul este atestat documentar în anul 1167, sub denumirea de Castrum Clus. Orașul a primit dreptul de oraș liber în anul 1405, din partea regelui Sigismund de Luxemburg. În secolele următoare, Clujul s-a dezvoltat ca important centru comercial și meșteșugăresc, iar numeroase bresle au contribuit la dezvoltarea sa. Până în secolul al XV-lea, cetatea Clujului devenise un oraș cu o recunoaștere importantă în Europa Centrală.
Sibiu, una dintre cele mai importante cetăți ale Transilvaniei
Primele așezări din zona actualului Sibiu sunt asociate cu castrul roman Cedonia, situat în zona cartierului Gușterița, dar și cu o așezare de origine slavă. Orașul a fost colonizat, după mijlocul secolului al XII-lea, de coloniști sași proveniți din zona Rin-Mosela. Prima mențiune documentară a cetății datează din 20 decembrie 1191, când apare sub numele de Cibinium, într-un document emis de papa Celestin al III-lea. Ulterior, orașul a fost cunoscut și sub denumirea de Hermannstadt, prima atestare sub acest nume datând din anul 1223. Sibiul a fost atacat și parțial distrus în timpul marii invazii tătare din 1241, însă orașul s-a refăcut și a devenit, în secolul al XIV-lea, un important centru comercial. Meșteșugarii din Sibiu erau organizați în bresle, iar în anul 1376 erau cunoscute deja 19 astfel de organizații. În anul 1366, Sibiul a fost declarat oficial oraș. Un moment important pentru cultura română a avut loc în anul 1544, când aici a fost publicat Catehismul Luteran, considerat prima carte tipărită în limba română. Începând cu anul 1692, odată cu creșterea influenței austriece, Sibiul a devenit capitala Transilvaniei. Această perioadă a contribuit la dezvoltarea orașului și la construirea unor monumente importante, precum Palatul Brukenthal și Biserica romano-catolică „Sfânta Treime”.
De la orașele antice de pe malul Mării Negre până la cetățile medievale ale Transilvaniei, aceste localități demonstrează cât de bogată și diversă este istoria spațiului românesc. Vestigiile și monumentele păstrate până astăzi continuă să spună povestea unor civilizații, comunități și generații care au contribuit la formarea orașelor de astăzi.
