Ofițerii Serviciului Vamal, în colaborare cu procurorii PCCOCS, au reținut un cetățean turc care a încercat să introducă în Republica Moldova un lot de nuci și fistic din Turcia, prezentând o factură falsificată. Documentul indica o valoare cu 400.000 de dolari americani mai mică decât cea reală.
Deși la controlul vamal din România bănuitul cu vârsta de 37 de ani a prezentat factura cu valoarea reală, la controlul de la postul vamal Leușeni acesta a prezentat o factură cu date false. Așadar, șoferul bănuit a fost reținut în vama din Republica Moldova, de către ofițerii Serviciului Vamal.
Ulterior, oamenii legii au descins cu cinci percheziții în municipiul Chișinău și în afara acestuia, iar marfa de contrabandă și camionul cu care a fost transportată au fost indisponibilizate.
La solicitarea PCCOCS, persoana învinuită a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, în vederea continuării obiective a investigațiilor penale și identificarea complicilor, timp în care aceasta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.