Elevii din clasele V–XII se pot înscrie la concursul național de proiecte STEAMˣ

Elevii din clasele V–XII se pot înscrie la concursul național de proiecte STEAMˣ

Elevii din clasele a V-a – a XII-a din Republica Moldova sunt invitați să participe la concursul național de proiecte STEAMˣ – „Idei care mișcă!”. Participanții vor putea dezvolta soluții inovatoare pentru probleme din școală, comunitate sau societate, iar echipele selectate vor beneficia de mentorat și sprijin material pentru realizarea prototipurilor. Înscrierile sunt deschise până pe 5 noiembrie 2026.

Concursul încurajează proiectele care combină știința, tehnologia, ingineria, artele și matematica pentru a răspunde unor provocări reale. Sunt încurajate inițiativele din domenii precum energia, clima și mediul, apa și resursele naturale, școala și comunitatea inteligentă, sănătatea și bunăstarea, agricultura, nutriția și bio-inovația.

Pentru a participa, elevii trebuie să formeze echipe de câte 3–5 membri, coordonate de unul sau doi profesori mentori. Competiția se va desfășura în două categorii, în funcție de nivelul de studii:

  • Junior – elevi din clasele a V-a – a IX-a;
  • Senior – elevi din clasele a X-a – a XII-a.

În prima etapă vor fi selectate 50 de echipe. Dintre acestea, 30 de proiecte vor ajunge în finala națională STEAMˣ, unde participanții își vor putea prezenta soluțiile și în cadrul unei expoziții.

Echipele selectate vor beneficia de formare pentru profesorii mentori, îndrumare pe parcursul dezvoltării proiectelor și sprijin material pentru realizarea prototipurilor.

Elevii interesați se pot înscrie prin completarea formularului de participare, până la data de 5 noiembrie 2026. Condițiile de participare, calendarul concursului și criteriile de evaluare sunt disponibile în regulamentul competiției.

Concursul este organizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Norvegiei, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru