Boxerul din Cahul, Dan Florea, a obținut medalia de bronz la Campionatul European de box U15, desfășurat în perioada 17–25 octombrie, la Trabzon, Turcia. Sportivul a ocupat locul al treilea în categoria de greutate de 70 kg, după ce a obținut două victorii și s-a calificat în semifinală.
La competiție au participat 397 de tineri boxeri din 30 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de o echipă formată din 10 sportivi, care au obținut o medalie de bronz și trei clasări pe locul V.
Dan Florea a învins doi adversari, croatul Borna Kosta și cehul Martin Tuma, reușind să ajungă în semifinală. În cea de-a treia confruntare, boxerul din Cahul a cedat la puncte în fața englezului Shane Fury, care a devenit ulterior campion european. În urma acestui rezultat, Florea a încheiat competiția pe locul al treilea, obținând medalia de bronz.
Performanța sportivului este apreciată și de antrenorii săi, Țînțîruc Andrei și Zaporojenco Ion, pentru implicarea și pregătirea care au contribuit la acest rezultat.
Alți trei reprezentanți ai Republicii Moldova au ajuns până în sferturile de finală și au ocupat locul V: Leonard Buhaniuc din Orhei, la categoria 44 kg, David Șpac din Chișinău, la 57 kg, și David Bandalac din Grimăncăuți, la 80 kg.
Nikita Mironov din Chișinău, la categoria 52 kg, a obținut o victorie în fața albanezului Jonel Alizoti, dar a pierdut următorul meci, în fața italianului Antonio Moffa. Ceilalți cinci sportivi moldoveni au fost eliminați în primele confruntări.
Performanța lui Dan Florea a fost salutată și printr-un mesaj de felicitare adresat sportivului, în care au fost exprimate mulțumiri primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, pentru susținerea și implicarea în promovarea sportului și a tinerelor talente.