Vehiculele și piesele auto vor fi supuse omologării înainte de a fi comercializate

Vehiculele și piesele auto vor fi supuse omologării înainte de a fi comercializate
imagine simbol

Vehiculele rutiere, piesele și echipamentele auto vor putea fi introduse pe piață doar după ce vor trece proceduri de omologare. Parlamentul a votat, în lectura a doua, proiectul de lege privind omologarea și supravegherea pieței vehiculelor rutiere.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și are drept scop armonizarea cerințelor tehnice, a procedurilor administrative de omologare și a mecanismelor de supraveghere a pieței din Republica Moldova cu standardele Uniunii Europene și cu angajamentele internaționale asumate de țara noastră.

Potrivit documentului, vor fi supuse obligatoriu omologării toate vehiculele rutiere, inclusiv:

  • autovehiculele;
  • remorcile;
  • motocicletele;
  • vehiculele cu trei roți;
  • cvadriciclurile;
  • piesele și echipamentele auto.

Autoritățile susțin că măsura urmărește creșterea siguranței cetățenilor, îmbunătățirea controlului asupra calității mijloacelor de transport și prevenirea introducerii pe piață a produselor neconforme.

Totodată, va fi creat un Registru național al omologărilor, care va fi interoperabil cu alte registre de stat, pentru asigurarea trasabilității vehiculelor și facilitarea controlului.

Două tipuri de omologare pentru vehicule

Noua lege stabilește două proceduri principale de omologare: individuală și de tip.

Omologarea individuală presupune evaluarea separată a fiecărui vehicul nou, utilizat sau modificat, pentru verificarea respectării cerințelor tehnice minime de siguranță și conformitate.

Procedura va include trei etape:

  • identificarea vehiculului și verificarea documentelor;
  • verificarea marcajelor de omologare;
  • efectuarea inspecțiilor tehnice necesare.

Aceasta va putea fi realizată atât în centre tehnice desemnate, cât și în subdiviziunile competente ale Agenției Servicii Publice (ASP).

Omologarea de tip va presupune verificarea, la nivel documentar, de către autoritatea de omologare, a conformității vehiculelor noi importate sau modificate în Republica Moldova, înainte ca acestea să fie introduse pe piață și înmatriculate.

Piese auto neconforme, interzise la comercializare

Proiectul stabilește și un regim juridic și tehnic pentru piesele, componentele și echipamentele auto introduse pe piață, inclusiv pentru segmentul postvânzare.

Astfel, vor fi stabilite cerințe tehnice și mecanisme de verificare a conformității, iar comercializarea pieselor care nu corespund normelor va fi interzisă.

În cazul identificării unor neconformități, autoritățile vor putea aplica măsuri administrative precum:

  • suspendarea, limitarea sau retragerea omologării;
  • suspendarea sau retragerea desemnării serviciilor tehnice;
  • restricționarea introducerii pe piață;
  • aplicarea măsurilor corective.

Aceste măsuri nu reprezintă sancțiuni contravenționale sau penale, ci instrumente administrative specifice sistemului de omologare și supraveghere a pieței, menite să prevină riscurile pentru siguranța rutieră, sănătatea și securitatea publică, protecția mediului și conformitatea tehnică a produselor.

Responsabilitatea pentru verificarea conformității vehiculelor introduse pe piață și aplicarea măsurilor corective va reveni Autorității de Supraveghere a Pieței.

Noua lege privind omologarea și supravegherea pieței vehiculelor rutiere va intra în vigoare la 1 ianuarie 2029.

Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova sunt înregistrate aproximativ 1,16 milioane de unități de transport. Cele mai multe dintre acestea — peste 834 000 — sunt autoturisme, inclusiv taxiuri.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru