Telefoanele mobile ar putea fi interzise curând în școli, reiterează ministrul Educației

Telefoanele mobile ar putea fi interzise curând în școli, reiterează ministrul Educației

Reglementarea utilizării telefoanelor mobile în școli urmează să fie examinată în următoarele două săptămâni de către Executiv. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun a precizat că, după ce vor fi aprobate noile modificări ale Codului educației, hotărârea de Guvern urmează a fi supusă votului în Parlament.

Potrivit ministrului, inițiativa este una nouă pentru Republica Moldova, dar în instituțiile de învățământ din Uniunea Europeană această restricție este practicată de mai mult timp, transmite radiomoldova.md

„Birocrația s-a lungit un pic. Pe 20 noiembrie vom avea aprobate în ședință de Guvern modificările la Codul educației. Colegii de la minister au pregătit și instrucțiunea, care va trebui aprobată după modificarea legii. Totul este gata, ne mișcăm. La finalul lunii noiembrie vom avea legea în Parlament, iar la începutul sau mijlocul lunii decembrie – legea votată și pusă deja această prevedere”, a spus Dan Perciun.

Anterior, ministrul a declarat că decizia a fost luată de comun acord cu profesorii și părinții, care au participat la mai multe sondaje și discuții publice. Scopul acestui proiect de lege este ca elevii să fie mai atenți și mai concentrați la ore. În același timp, mai multe instituții de învățământ deja au interzis utilizarea telefoanelor mobile în sălile de clasă. La începutul orelor, acestea sunt depozitate într-o cutie specială, după care elevii își primesc înapoi gadgeturile după încheierea lecțiilor. În ultimele luni, măsuri similare au fost introduse în Brazilia și Spania pentru a preveni „dependența digitală”.

Articole similare