Terenul sportiv construit cu sprijinul Japoniei în Cahul – inaugurat oficial // FOTO
Astăzi, 24 mai 2024, a fost inaugurat terenul sportiv la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Cahul, împreună cu Ambasadorul Japoniei Yoichiro Giro Yamada.
Proiectul a avut ca scop crearea unui spațiu sigur și accesibil pentru tinerii din Cahul unde să practice sportul și să se implice în activități sociale. De asemenea, va contribui la promovarea unui stil de viață sănătos și la consolidarea coeziunii sociale în comunitate. Noul teren sportiv este dotat cu echipamente moderne și va fi utilizat atât de elevii instituției, cât și de locuitorii din regiune.
La inaugurarea terenului, a fost prezent și Ambasadorul Japoniei Yoichiro Giro Yamada, care a avut onoarea de a tăia simbolic lenta roșie a noului teren. Această prezență marcantă subliniază importanța colaborării internaționale în dezvoltarea infrastructurii locale și implicarea comunității în proiectele de acest gen.
Acest teren sportiv a fost construit cu sprijinul financiar al Guvernului Japoniei, oferit prin Fondul Organizației Națiunilor Unite pentru Securitate Umană (UNTFHS) în cadrul unui proiect implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM)