Un conațional, identificat și amendat pentru încălcarea regimului zonei de frontieră de DR Sud /VIDEO
„Mi-au furat barca niște persoane necunoscute și au folosit-o în scopuri ilegale” este declarația unui conațional, pe care există bănuială rezonabilă de încălcare a regimului zonei de frontieră cu scop de pescuit ilicit.
Acum 10 zile, aflată în misiune de verificare și control a frontierei de stat, echipa mobilă a Direcției regionale SUD a surprins la pescuit pe lacul Beleu, două persoane cu barcă. Din cauza reliefului mlăștinos nu s-a reușit reținerea persoanelor, care au fugit de la fața locului în direcții necunoscute. Pe malul lacului a fost abandonată barca, în care se aflau 800 metri de plasă monofilament și trei kg de pește, de diferite specii. Plasele de pescuit împreună cu ambarcațiunea au fost ridicate și indisponibilizate la sediul Sectorul Poliției de Frontieră Brânza, iar peștele eliberat în apă.
După mai multe cercetări a fost identificat proprietarul bărcii, care în cadrul audierii pe caz a comunicat că barca i-ar fi fost sustrasă de persoane necunoscute. Însă nu a putut oferi un răspuns la întrebarea de ce nu a anunțat autoritățile despre furt, tăinuid acest fapt.
În repercursiune, persoana a fost sancționată pentru încălcarea regimului zonei de frontieră cu o amendă în mărime de 12 u.c. Totodată, materialele acumulate pe caz au fost transmise către Inspectoratul pentru Protecția Mediului, pentru întreprinderea măsurilor legale ce se impun și atragere la răspundere.
Poliția de Frontieră reamintește obligativitatea respectării regulilor de aflare la frontieră, prevederi legale care pot fi revăzute în Legea nr.215 din 04.11.2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova. Informații utile: https://border.gov.md/regulile-de-regim-zona-de-frontiera-si-punctele-de-trecere-frontierei-de-stat