Vasile Grigoriță: „Alianța de la Cahul este una artificială!”
Ultima ședință a consiliului raional a fost un haos total pe toate domeniile. Comisiile consiliului raional nu au fost pregătite, ne-a declarat consilierul raional, Vasile Grigoriță, în cadrul emisiunii inDIRECT.
”A fost scandalos când am fost convocați, Comisia Finanțe și Buget, pentru a continua ședința. Banii aceștia au fost împărțiți de nenumărate ori. Totul se făcea mai mult pe sub masă, dar aceștia sunt banii publici. Pot să dau 2 nume cine împărțește banii în raionul Cahul, este vorba despre doamna Vicepreședinte Șevcenco și domnul Drangoi, consilier și președintele comisiei finanțe și buget. M-am convins cu ochii proprii cum se calculează banii fără să țină cont de anumite proiecte primordiale. Mai sunt și alte bănuieli. Astăzi nu pot da nici un nume și nici un document, dar sperăm că o să apară toate aceste lucruri”, afirmă Vasile Grigoriță.
De asemenea, consilierul susține că suma de 2 milioane de lei oferită pentru S.A. Fabrica de Brînzeturi Cahul a fost alocată din bugetul școlilor, grădinițelor și primăriilor din raion.
„De unde s-a putut, de acolo s-au luat. Am fost nevoiți de situație. Suntem conștienți că cineva acolo a făcut bani. Dorim ca organele de forță să se implice în această problemă pentru că sumele sunt mari. Cu greu s-a acceptat să demarezi un audit, totul am facut-o pentru că sunt oameni, furnizori, oameni de la sate care sunt afectați de secetă nemaivăzută. Am făcut o decizie grea pentru a fi garantul pentru 1, 5 milioane lei, dar am facut-o pentru lucrătorii fabricii, nu pentru cei care au fost la guvernare”, susține Vasile Grigoriță.
În cadrul unei ședințe a Comisiei Finanțe și Buget, d-na Șevcenco a adus la cunoștință că se vor începe niște procese de reducere a cheltuielilor în școli, fără a prezenta nici un document, declară consilierul.
„Mă aflam într-o localitate de pe malul Prutului, la care se apropie d-na Director și întreabă: -de ce ați adoptat asemenea hotărâri în care ni se cere să facem reduceri de personal și comasări de clase, ca să rezumăm anumite cheltueli?; și aici ne-am adus aminte de acea frază spusă de d-na Șevcenco, care cu părere de rău astăzi nu a vrut să recunoască acest lucru. De când a venit această guvernare, ei au trecut la acest sistem ierarhic sovietic. Totul se face prin direcția de învățământ Cahul, ei execută indicațiile fiindcă este o subdiviziune a consiliului raional Cahul”, afirmă Vasile Grigoriță.
Vasile Grigoriță ne-a mai declarat și despre faptul că în ședința precedentă a consiliului raional, satul Ioan Cuza nu a primit nici un leu. D-nul Vălache, șeful Moldovagaz, în mod arbitrar a tăiat suma de 170 mii lei, care urma să fie alocată localității Ioan Cuza.
„Astăzi informația la Consiliu este închisă. Tot ce cunoaștem este de la niște persoane terțe.Vechea și noua alianță se tem unii de alții, nu erau ședințe fără prezența curatorului pentru a-i ține strâns. Alianța de la Cahul este una artificială. Foștii PD-iști și cei de la Socialiști au dorit să facă alianță cu blocul „ACUM” fiindcă știu că putem găsi un limbaj comun, dar cei de la Chișinău nu aprobă. în afară de siglele politice, noi suntem oameni și avem o bună conlucrare cu cei de la PSRM, ei numai nu declară că așa li se dau ordinul de a proceda. Dacă se schimbă guvernarea, clubul șefilor de la PD se risipește primul” punctează Vasile Grigoriță.
Reamintim că ședința ordinară a consiliului raional din 17 septembrie a avut în ordinea zilei 30 proiecte de decizie dintre care și cel „cu privire la modificarea bugetului raional Cahul pentru anul 2020”. În urma acestei ședințe au fost alocați 2 milioane de lei pentru majorarea capitalului social și scrisoare de garanție de 1,5 milioane lei pentru împrumut în folosul dezvoltării Fabricii de Brînzeturi Cahul.
Articolul este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Creșterea gradului de transparență a Primăriei și a Consiliul municipal Cahul” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.