Publică un anunț
piatasud.md

VIDEO// La Colibași, a fost renovat terenul de joacă pentru copii

La Colibași, în cadrul Proiectului „Reabilitarea Terenului de Joacă pentru copii din Parcul Public Colibași – premisă pentru consolidarea relațiilor de prietenie și solidaritate în contextul crizei refugiaților”, a fost inaugurat terenul de Joacă din Parcul Public.

Picii, dar și adulții prezenți la inaugurare au avut parte și de o lecție demonstrativă ”Regulile de comportament pe terenul de joacă”, care a fost organizată de voluntarii GLI Colibași.

Aici, copiii, părinții și cadrele didactice au avut posibilitatea să afle următoarele reguli:

• Toboganele pot fi folosite de copiii sub vârsta de 10 ani;

• Copiilor nesupravegheați de adulți le este interzis să le folosească;

• Copiii au voie să urce pe tobogan doar urcând pe scările acestuia;

• Este interzisă escaladarea toboganelor pe partea destinată coborârii;

• Este interzisă urcarea în același timp pe același tobogan a mai mult de un copil;

• Sunt interzise îmbrâncelile pe tobogan;

• Este interzisă folosirea toboganelor pe burtă cu capul înainte.

• Balansoarul, rățușca și dinozaurul pot fi folosite doar de copii mici, cu vârsta sub 6 ani;

• Balansoarul, rățușca și dinozaurul pot fi folosite doar de copiii supravegheați de părinți, ori alți adulți care poartă responsabilitatea pentru acești copii.

• Scrânciobul poate fi folosit de persoanele cu greutatea sub 60 kg.

• Leagănul poate fi folosit de persoane de diferite vârste, dar nu mai mult de trei persoane concomitent.

• Intrarea pe terenul de joacă și în parc cu biciclete, trotinete și alte mijloace de deplasare este strict interzisă.

Terenul de joacă a fost renovat în contextul crizei refugiaților, în cadrul concursului de granturi lansat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), parte a Apelului pentru Selectarea Inițiativelor Locale pentru sprijinirea autorităților locale în gestionarea crizei refugiaților lansat cu sprijinul financiar al Cités Unies France (CUF). Costul total al proiectului: 196 000 lei.

Articole similare