17 accidente rutiere cu implicarea pietonilor în luna septembrie. Recomandările polițiștilor

17 accidente rutiere cu implicarea pietonilor în luna septembrie. Recomandările polițiștilor
© imagine simbol

De la începutul acestei luni, trei persoane au decedat, iar alte 14 au suferit traumatisme în urma accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Natalia Golovco, a menționat că, în această perioadă, în țară s-au produs 17 accidente cu implicarea pietonilor.

„Polițiștii îndeamnă persoanele să traverseze strada doar la trecerile pentru pietoni, fără căști sau telefonul în mâini. Dacă traversați strada împreună cu copilul, este important să-l țineți de mână”, a spus Natalia Golovco.

De asemenea, oamenii legii îndeamnă persoanele să nu traverseze strada atunci când se apropie un autovehicul cu regim prioritar de circulație. 

„Este important ca pietonii să nu meargă pe partea carosabilă prin fața sau prin spatele mijlocului de transport public aflat în stații”, a afirmat Natalia Golovco.

La fel, pe timp de noapte, persoanele sunt îndemnate să poarte haine cu elemente reflectorizante şi să aprindă bliţ-ul telefonului mobil pentru a fi vizibili.

Articole similare