500 de țigări electronice, tăinuite în scopul transportării ilicite, depistate de vameși la Cahul
500 de țigări electronice, tăinuite în scopul transportării ilicite, depistate de vameși la Cahul.
La pista intrare în țară a postului vamal Cahul, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un mijloc de transport, ce se deplasa din Germania.
Urmare a controlului vamal, în portbagajul autoturismului, precum și în bagajele personale ale unui pasager, un conațional în vârstă de 52 de ani, au fost depistate 500 de țigări electronice, tăinuite în scopul transportării ilicite.
În rezultat, țigările electronice au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.