A început oficial campania electorală pentru prezidențialele și referendumul constituțional din 20 octombrie 2024
Începând cu 20 septembrie 2024, pot demara campaniile electorale pentru participanții la referendumul republican constituțional și pentru candidații la funcția de Președinte al Republicii Moldova. Comisia Electorală Centrală (CEC) reamintește că în această perioadă este interzisă publicitatea politică, fiind permisă doar cea electorală pentru candidații și participanții la referendum înregistrați oficial.
CEC menționează că legislația electorală interzice utilizarea resurselor administrative de către candidați, inclusiv implicarea în lansarea proiectelor de infrastructură sau utilizarea bunurilor publice.
De asemenea, competitorilor electorali le este interzisă organizarea de evenimente cu implicarea interpreților și a personalului artistic, atât național cât și internațional, în scopuri de promovare politică.
În schimb, aceștia pot organiza întâlniri cu alegătorii, cu asigurarea egalității de condiții din partea autorităților.
Până la acest moment, CEC a înregistrat patru candidați la funcția de Președinte, cu alte cinci dosare aflate în proces de examinare. De asemenea, zece participanți la referendum au fost înregistrați, iar alte două dosare sunt în evaluare.
Candidații și participanții aflați încă în examinare își vor începe campania electorală odată cu înregistrarea oficială la CEC. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 20 septembrie 2024.