Agenția de Mediu: Arderea frunzelor uscate, o practică periculoasă și sancționată scump

Agenția de Mediu: Arderea frunzelor uscate, o practică periculoasă și sancționată scump
© imagine simbol

În Republica Moldova, arderea frunzelor uscate și a altor resturi vegetale este o practică obișnuită, însă extrem de nocivă. Aceasta eliberează în aer substanțe toxice, precum monoxid de carbon, dioxine și oxizi de azot, care pot provoca probleme respiratorii grave, afecțiuni ale sistemului nervos și chiar cancer. Impactul negativ se extinde și asupra mediului, afectând calitatea aerului, a solului și a apelor, distrugând ecosistemele naturale.

Agenția de Mediu subliniază importanța compostării frunzelor, care reprezintă o soluție ecologică eficientă. Compostul nu doar că îmbunătățește fertilitatea solului, dar ajută și la reținerea umidității, reducând astfel nevoia de irigare.

Totodată, Agenția de Mediu menționează că arderea frunzelor reprezintă o încălcare a legii și aduce prejudicii semnificative mediului înconjurător și sănătății oamenilor. 

Pentru a combate această practică dăunătoare, Codul contravențional al Republicii Moldova prevede amenzi considerabile, de la 10.000 la 15.000 de lei pentru persoane fizice și de la 30.000 la 40.000 de lei pentru persoane juridice.

Agenția îndeamnă cetățenii să sesizeze autoritățile locale sau să apeleze 112 atunci când observă astfel de încălcări, contribuind la protejarea sănătății publice și a mediului.

Articole similare