Publică un anunț
piatasud.md

ANRE: Prețul la motorină a ajuns la cel mai mic nivel din ultimele 13 luni

ANRE: Prețul la motorină a ajuns la cel mai mic nivel din ultimele 13 luni
© Imagine simbol

Prețurile la carburanți au scăzut continuu în ultimele șase săptămâni, astfel încât prețul la motorină înregistrează un nou minim absolut pentru anul curent, ajungând la nivel de 20 de lei și 33 de bani. Pentru ultima dată, un preț similar la motorină a fost înregistrat în luna iulie a anului trecut sau acum 13 luni, transmite MOLDPRES.

Prețul la benzină, de asemenea, a înregistrat o scădere constantă în ultima perioadă, apropiindu-se tot mai mult de nivelul minim din acest an.

Prin urmare, în ultimele șase săptămâni de deprecieri constante a prețurilor, motorina standard s-a ieftinit cu 1 leu și 64 de bani per litru sau 7,5%, iar benzina COR 95 cu 1 leu și 20 de bani per litru sau 4,5%.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a explicat că ieftinirile respective au fost determinate atât de nivelul cotațiilor Platts, cât și de aprecierea tot mai mare a monedei naționale în raport cu dolarul SUA.

În același timp, ANRE a specificat că pe parcursul săptămânii curente, se atestă o tendință accentuată de creștere atât a cotațiilor bursiere a țițeiului Brent, cât și cotațiilor Platts la produsele derivate din petrol, fapt care poate influența trendul actual al evoluției prețurilor.

În aceste condiții, pentru următoarele trei zile, ANRE a anunțat un preț maxim pentru benzina COR 95 de 24 de lei și 09 bani per litru, în scădere cu patru bani. Totodată, motorina va fi comercializată cu cel mult 20 de lei și 33 de bani per litru, prețul fiind mai mic cu doi bani.

Articole similare