Cahul – Capitala Cultural-Creativă a țării. Cum vor fi cheltuiți 300 mii euro bani europeni

Cahul – Capitala Cultural-Creativă a țării. Cum vor fi cheltuiți 300 mii euro bani europeni

Până în 2030, municipiul Cahul ar urma să devină un pol de excelență creativ în partea de Est a Europei, cu o cultură diversificată și contemporană, conexată la valorile europene, conectată la mediul internațional, digitalizată, care valorifică patrimoniul intangibil al tradițiilor și obiceiurilor locului, contribuind la bunăstarea cetățenilor și la creșterea calității vieții astfel încât este încurajată stabilirea tinerilor în oraș, devenind atractiv pentru profesioniști din țară și din afara ei. În consecință, Cultura devine un motor de dezvoltare urbana a Municipiului Cahul. 

Aceasta este viziunea de dezvoltare a culturii și sectorului creativ din mun. Cahul, trasată în strategia de dezvoltare a culturii, pentru implementarea unor activități specifice din aceasta, municipiul Cahul a obținut un grant de 300 mii euro din partea Uniunii Europene. 

Nicolae Dandiș: Primarul mun. Cahul „Prin această strategie ne-am prezentat viziunea noastră până în 2030 ce vrem să facem și care au fost realizările noastre sau acțiunile noastre până acum. În ultimii ani, municipalitatea a investit bani pentru a întreține colectivele Palatului de Cultură „Nicolae Botgros”, avem colective atât de dans popular cât și de dans modern, colective care ne duc faima municipiului și a țării. Un palmares extraordinar, ceea ce înseamnă recunoaștere pe plan internațional. Continuăm să investim în cultură, continuăm să dezvoltam instituțiile noastre, iar acest grant a venit ca o apreciere și stimulare a ceea ce facem, va susține în continuare obiectivele sau proiectele pe care ni le-am propus”

Obiectivele strategice pe care și le-a stabilit autoritatea locală sunt: Modernizarea infrastructurii culturale pent- ru diversificarea serviciilor și creșterea calității actului creativ; Încurajarea dezvoltării antreprenoriatului cultural creativ; Asigurarea participării si a accesului tuturor cetățenilor orașului și regiunii la actul cultural; Dezvoltarea relațiilor culturale internaționale și a dimensiunii europene a sectorului cultural; Creșterea vizibilității naționale și internaționale a produselor și servicilor cultural-creative; Consolidarea guvernanței și asigurarea sustenabilității sectorului cultural; Pentru asigurarea implementării strategiei au fost trasate câteva direcții prioritare, iar costul planului de acțiuni pentru anii 2022 – 2028 depășește câteva sute de milioane de lei. 

În cadrul acestui proiect, conform planului de acțiuni din strategie, circa 120 mii euro vor merge pentru dotarea Palatului de Cultură cu echipamente moderne pentru realizarea activităților culturale la palat și în diverse sectoare ale orașului dar și dotarea Palatului de cultură „N. Botgros” cu echipamente de transmisiune live a evenimentelor culturale

Rodica Panașescu, directoarea Palatului de Cultură Nicolae Botgros din Cahul: „Ne permite să beneficiem de cel mai important lucru de care este nevoie astăzi, este echipamentul sonor și luminile scenice, și eu sunt bucuroasă că Palatul de Cultură va fi dotat cu cele mai necesare tehnologii și astfel să corespundem cu acest onorat titlu de Capitală Culturală a republicii Moldova”. 

Pentru implementarea Strategiei Culturale, în cadrul primăriei Cahul va fi creat un serviciu specializat, cu misiunea de a atrage și alte proiecte, finanțări pentru a acoperi financiar cheltuielile prevăzute de strategie. 

Nicolae Dandiș, Primarul mun Cahul: „EU4Culture, programul Uniunii Europene înseamnă proiecte pe mai mulți ani, înseamnă oportunități pentru Cahul de a aplica la alte proiecte. De aceea ne trebuie o echipa capabilă sa aplice, să pregătească proiecte în comun cu atât orașele din țările parteneriatului estic în această inițiativă, dar și de a consolida cooperarea cu orașele care sunt sau vor fi capitale europene culturale, iar Cahul să devină un centru cultural de excelență. Avem toate Ingredientele în acest sens”. 

O altă investiție propusă de strategie este construcția din temelie a Filarmonicii Municipale Cahul. Pentru acest proiect, ar fi nevoie, conform planului de acțiuni, de 5 milioane de euro. Primul pas însă este elaborarea studiului de fezabilitate și a documentelor tehnice, iar din programul EU4Culture vor fi cheltuiți 1 milion d Elei în acest scop.

Ilie Croitoru, Directorul Filarmonicii Municipale Cahul: „Ca o viziune, este să construim o filarmonica la Cahul, o clădire nouă pentru muzica clasică. Noi nu vorbim doar de Cahul, noi vorbim de sudul țării. De la Chișinău încoace nu avem o sală specială pentru muzică clasică. Vorbim de un complex întreg cu săli de expoziții și clase pentru copii. Vom încerca să combinăm educația cu cultura în general, ca copiii să participe în viața culturală.  Fără această sală e foarte complicat să vorbim de un viitor al artei clasice înalte. E visul nostru care sper să devină realitate”. 

Petru crearea strategiei Culturale a mun. Cahul au fost cheltuiți în total 30 mii euro, grant din partea programului EU4Culture. Pentru a obține titlul de Capitala Cultural-Creativă a țării și  Grantul de 300 mii euro, mun. Cahul a concurat cu mun. Orhei, care d asemenea a elaborat o strategie de dezvoltare a culturii. 

Nicolae Dandiș: Ne dăm seama ca trebuiesc foarte mulți bani dar când crezi, muncești, cu siguranță vom reuși.

Printre cele mai importante acțiuni care vor fi finanțate inclusiv din cadrul proiectului sunt: Elaborarea studiului de fezabilitate și a documentelor tehnice pentru construcția Filarmonicii Municipale Cahul (50 mii euro); Dotarea Palatului de Cultură cu echipamente moderne pentru realizarea activităților culturale la palat și în diverse sectoare ale orașului (100 mii euro); Dotarea Palatului de cultură „N. Botgros” cu echipamente de transmisiune live a evenimentelor culturale (festivaluri, concerte, spectacole) (20 mii euro); Elaborarea unui Plan de acțiuni pentru dezvoltarea industriilor creative în regiunea Cahul (7500 euro; Reactivarea cartierelor prin renovarea și amenajarea a 2 spații pentru evenimente culturale în cartierele Lapaevca și Spirin (lucrări de renova- re amenajare, instalare scene) (5000 euro); Organizarea Forumului Cultural „Cahul4Culture” (bienal)  (30 mii euro); Organizarea unei tabere internaționale de pictură cu participarea artiș- tilor plastici din orașele culturale (EU4Culture) (20 mii euro); Organizarea ediției speciale a festivalului etnofolcloric „Nufărul Alb” cu participarea colectivelor orașelor partenere din Parteneriatul Estic și altor parteneri externi  (30 mii euro). 

Articole similare