Funcționarii postului vamal Cahul au descoperit produse cosmetice și de parfumerie în cantități comerciale ascunse într-un autoturism care se deplasa din România.
În timpul unui control fizic detaliat, mărfurile au fost găsite tăinuite în compartimentul pentru bagaje și sub bancheta din spate a vehiculului.
Autoritățile vamale au dispus ridicarea bunurilor, care sunt pasibile de confiscare. Șoferul autoturismului, un nerezident în vârstă de 43 de ani, urmează să fie sancționat contravențional pentru încălcarea legislației vamale.
Cazul rămâne sub investigare, iar autoritățile continuă să monitorizeze și să combată astfel de încercări de eludare a legii.