Campania de vaccinare împotriva COVID-19 din R. Moldova, extinsă! Persoanele trecute de 60 ani sunt așteptate pentru vaccinare
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 va fi extinsă pentru următoarele grupuri țintă, incluse în a doua etapă de vaccinare, precum adulții cu vârsta de peste 60 ani, a persoanelor cu comorbidități pentru care infecția COVID-19 prezintă un risc sporit, transmite tv8.md.
Astfel, pentru organizarea eficientă a procesului de vaccinare, Agenția Națională pentru Sănătate Publică a distribuit 14.400 de doze de vaccin împotriva virusului către instituțiile medico-sanitare publice din țară, care fac parte din lotul de 50.400 doze de AstraZeneca, donate de România. „Restul vaccinurilor sunt securizate pentru administrarea celei de-a doua doze, persoanelor care s-au vaccinat cu prima doză”, spune Ministerul Sănătății.
Totodată, continuă vaccinarea lucrătorilor medicali din instituțiile medico-sanitare, inclusiv a personalului, beneficiarilor din cadrul Azilelor și Centrelor de Plasament temporar sau de lungă durată.
Până la ora actuală, au fost vaccinate împotriva COVID-19, 38 643 de persoane.