Publică un anunț
piatasud.md

Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă cetăţenii din Moldova

Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă cetăţenii din Moldova

Şomajul, veniturile mici, corupţia – sunt principalele probleme cu care se confruntă R. Moldova, în prezent, transmite tvrmoldova.md.

De această opinie sunt majoritatea cetăţenilor, arată datele unui sondaj de opinie publicat miercuri de către Institutul Republican Internaţional.Potrivit sondajului, peste 54% dintre respondenţi sunt de părere că lucrurile în R. Moldova merg într-o direcţie greşită. Comparativ cu datele aceluiaşi sondaj realizat în luna august 2020, creşte numărul respondenţilor care cred că lucrurile în R. Moldova se îndreaptă într-o direcţie corectă. 

Datele sondajului de opinie mai arată că veniturile mici, serviciile de sănătate, şomajul au fost menţionate ca cele mai importante probleme cu care se confruntă gospodăriile respondenţilor în prezent.  Totodată, 42% dintre respondenţi sunt de părere că în următoarele 12 luni, situaţia în gospodăriile lor va rămâne neschimbată.

Potrivit sondajului de opinie, în cazul învestirii unui nou guvern, problemele care ar trebui să fie abordate în mod prioritar de către noua guvernare, sunt, în opinia respondenţilor, şomajul, corupţia, pensiile, serviciile de sănătate, veniturile populaţiei.

Datele au fost colectate pe tot teritoriul R. Moldova (cu excepţia regiunii transnistrene) în perioada 9 februarie 2021 – 16 martie 2021,  pe un eşantion de 2.001 persoane, rezidente în Republica Moldova. Marja de eroare pentru eşantionul naţional nu depăşeşte ±2.4 puncte, pragul de încredere fiind de 95 de procente.

Articole similare