Moldova +

Trei istorii motivaționale despre persoane cu nevoi speciale din Moldova

„Fata de cristal”, care a lansat o afacere de succes în domeniul IT, un sportiv paralimpic, care a devenit ministru al sportului și o femeie cu nevoi speciale care a câștigat alegerile locale.

Persoanele cu nevoi speciale sunt printre cele mai izolate grupuri din Moldova. Acestea se confruntă cu dificultăți nu numai în domeniul sănătății, ci și în educație, independența financiară, accesibilitatea mediului și integrarea socială, includerea în sfera educației și altele. Totuși, printre ei sunt oameni care au fost capabili să-și schimbe nu doar viața, dar și să depășească stereotipurile în ochii multora.

Urmează câteva istorii ale celor, care consideră că fiecare victorie în viață începe cu încrederea în sine, perseverența și dorința de a face o schimbare.

IRINA REVIN

„Crystal Girl”, președinta Asociației Antreprenorilor cu Dizabilități din Moldova

INTEGRAREA ÎN SOCIETATE

„Sunt originară din satul Copanca, raionul Căușeni. Fiind rezultatul unei educații complet diferite, prin exemplul meu pot demonstra că aceasta funcționează. Am fost diagnosticată ca „om de cristal”, boala Lobstein-Vrolik, un grup de tulburări genetice caracterizate de o fragilitate osoasă crescută. De la naștere până la 18 ani, am avut peste 40 de fracturi. Sunt un „copil de cristal” și toată lumea tremura asupra mea: părinții, societatea, rudele, toți. Nu aveam voie să fac nimic prin casă, dar datorită faptului că am fost crescută cu respect de sine, am crescut ca o persoană complet diferită. Întotdeauna am avut prieteni, niciodată nu am fost ofensată și ignorată. Întotdeauna am fost în centrul tuturor jocurilor și petrecerilor”.

EDUCAȚIE INCLUZIVĂ

„Din fericire în 1992, când trebuia să merg la școală, iar oamenii îi spuneau mamei că trebuie să mă trimită la un internat pentru copii cu nevoi speciale și că nu voi putea frecventa o școală obișnuită, mama s-a dus să vadă școala-internat, iar odată revenită de acolo a plâns 2 zile. Atunci a decis că copilul ei nu va rămâne acolo. Având în vedere mentalitatea din acele vremuri, am avut mare noroc că nașul meu era director de liceu. Datorită acestui fapt, am putut face studii la domiciliu, dar acest lucru nu m-a împiedicat să comunic cu profesorii și colegii. Eram un copil social. Pretutindeni eram iubită și ca toți copii aveam gașca mea în curte. Eram integrată în societate și nu m-am simțit niciodată în afara echipei. Este de remarcat faptul că incluziunea în învățământ educă nu numai persoanele cu nevoi speciale, ci și pe profesori și colegii de clasă. Astfel, oamenii văd alte persoane și încep să le trateze cu îngăduință, fiind mai toleranți față de tot ceea ce iese din tipare. Datorită unei persoane, care a fost prezentă în viața lor, cel puțin 30 de oameni au început să o trateze normal și ulterior și-au educat copiii altfel. Datorită atitudinii, de care am avut parte, nu mă simt respinsă de societate. În măsură mai mare sunt respinsă de comunitatea cu nevoi speciale decât de societatea obișnuită. Persoanele cu dizabilități mi-au reproșat că nu trăiesc viața oamenilor cu nevoi speciale.

ASOCIAȚIA ANTREPRENORILOR CU DIZABILITĂȚI DIN MOLDOVA

„Am fondat asociația împreună cu colegii mei în 2014. Este o organizație destul de neobișnuită pentru persoanele cu nevoi speciale. Este neobișnuită nu numai pentru regiunea noastră, dar și pentru Europa. Fără independență economică, acești oameni nu vor fi integrați social niciodată și mereu vor depinde de alți oameni. Acest factor îi marginalizează în măsură mai mare ca dizabilitatea lor. Deoarece sunt o femeie de afaceri și activez în domeniul IT, am ajuns la concluzia că trebuie să ajut astfel de oameni.

Angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu nevoi speciale este un proces foarte dificil în țara noastră. Mediul este foarte inaccesibil și persistă numeroase stereotipuri. Întrucât m-am regăsit în această sferă, am decis să ajut și alți oameni să-și deschidă propria afacere și să le ofer posibilitatea de a face ceea ce le place, astfel încât să dobândească abilități și o activitate.

Există exemple când o persoană începe să lucreze și obține banii săi, după care integrarea socială vine de la sine, deoarece încep să se intersecteze cu clienții, cu persoane din diferite structuri, iar acești oameni încetează să-i privească ca pe o povară asupra societății, care au nevoie doar de pensie și facilități. Îi privesc ca pe oameni care plătesc impozite, angajează pe alții în câmpul muncii, oameni care doresc și obțin beneficii nu doar pentru sine, dar și pentru stat. Oameni care au ceva de spus și ceva de oferit și atunci se simt mai puternici să ceară drepturi pentru ei și pentru alții. Nu suntem angajatori, aceasta este o organizație care ajută oamenii care doresc să lanseze o mică afacere, cum ar fi bijuterii hand-made, un brand de îmbrăcăminte.

Avem tinere, care prestează servicii de manichiură, avem mecanici auto, care și-au deschis propria afacere. Prin urmare, nu pot spune că există un domeniu specific în care persoanele cu nevoi speciale deschid o afacere. Ajutăm oamenii să se angajeze pe cont propriu, astfel încât să lanseze propria afacere. Apropo, oferim și ajutor financiar. De asemenea, îi ajutăm la capitolul instruire pe cei, care au nevoie de cursuri, de tehnică sau de anumite instrumente. Din păcate, sunt foarte puțini oameni care sunt dispuși să își asume răspunderea și să muncească. Lucrăm cu cei care doresc și înțeleg, imediat încep să fie activi, au nevoie doar de ajutor.

Ei devin lideri locali. Prin exemplul lor, motivează alte persoane, inclusiv persoane fără dizabilități și demonstrează că totul este posibil. Nu avem criterii de selecție, dar să fim sinceri, suntem destul de critici și duri. Suntem o organizație non-standard care lucrează cu persoane cu nevoi speciale. Nu oferim nimic pe gratis. Nu din cauza că nu există o astfel de posibilitate, ci pentru că ei trebuie să corespundă. Din păcate, multe persoane cu nevoi speciale, nu doar în Moldova, și-au asumat rolul de victimă cărora toată lumea le este datoare. Și chiar având o dizabilitate care le permite să practice o anumită activitate, ei preferă să stea acasă și să se plângă de viață.

„Dă-mi, dă-mi, pentru că sunt atât de nefericit”. Din păcate, prea puțini sunt gata să își asume răspunderea și să muncească. Lucrăm cu cei care vor și înțeleg. Această categorie dă rezultate uluitoare, sparg tiparele și spulberă stereotipurile. Imediat încep să fie activi, au nevoie doar de un imbold. Ei devin lideri locali. Prin exemplul lor, motivează pe alții, inclusiv persoane fără dizabilități și arată că totul este posibil. De asemenea, dizabilitatea poate fi de diferite categorii.

Avem dizabilități locomotorii, ca în cazul meu și celor țintuiți în scaune cu rotile sau care folosesc cârje. Sunt persoane cu deficiențe de vorbire sau auz. Există persoane care suferă de tulburări psihosomatice. Dar aceștia sunt foarte puțini, practic avem numeroase persoane cu deficiențe locomotorii și de auz.

Nu sunt atât de multe persoane cu dizabilități grave – aproximativ 15%. Este vorba despre oameni care într-adevăr au nevoie de îngrijire constantă. Ceilalți aproximativ 85% trebuie doar să creeze condițiile necesare. Au nevoie doar de accesibilitate și atunci ar putea să ducă o viață mai mult decât normală”.

ELENA CRÎȘMARI

O femeie cu nevoi speciale a candidat la alegeri și a devenit consilier local în satul natal Dolna, raionul Strășeni. A fost motivată să participe la alegeri din cauza lipsei de acces la centrul de sănătate rural.

Elena Crîșmari are 35 de ani, timp îndelungat nu a avut acces la servicii medicale în satul natal Dolna, situat la aproximativ 53 km de Chișinău. Din cauza dizabilității sale, Elena nu poate urca scările și, de fiecare dată, a avut nevoie de ajutor pentru a ajunge la centrul medical.

„În timpul campaniei electorale, am susținut un discurs public în cadrul ședinței, – spune ea. – Sătenii nu erau interesați de trecutul meu sau unde mi-am făcut studiile, pentru ei era important ce aș putea face în viitor. După discursul meu, m-au susținut cu ovații în picioare! Nu mă așteptam!”

Însă campania electorală a Elenei a fost umbrită de prejudecăți și discriminare, au fost și voci care au susținut că persoanele cu nevoi speciale sunt inutile pentru societate.

„Atunci am decis că mă ocup de această problemă. Din fericire, există mulți oameni minunați în jurul meu”, spune Elena cu mândrie.

În noaptea alegerilor, Elena nu putea dormi. Iar una dintre cele mai fericite zile din viață a fost cea în care a aflat că a câștigat la alegeri.

Elena și-a început călătoria luptând pentru unul din drepturile fundamentale ale omului, accesul la medicină și a devenit consilier local și singura femeie din echipa formată din nouă persoane.

Elena intenționează să reconstruiască centrul medical și farmacia din localitate, să asigure accesul persoanelor cu nevoi speciale la toate agențiile guvernamentale, inclusiv la muzeul local, la grădiniță și primărie.

Elena visează și la alte lucruri elementare, de exemplu, la un apeduct, care ar asigura accesul la apă potabilă pentru fiecare gospodărie, drumuri bune, un sistem de canalizare, evacuarea  corespunzătoare a deșeurilor și crearea locurilor de muncă.

Doar că este limitată în timp, are la dispoziție doar 4 ani și Elena se întreabă dacă își poate îndeplini visurile de a îmbunătăți calitatea vieții în Dolna.

„Problemele cu care ne confruntăm nu pot fi rezolvate ca printr-un miracol, dar încercăm să facem tot ce ne stă în puteri. Îmi place localitatea în care am crescut și sunt gata să contribui cât mai mult la dezvoltarea ei. Dragi femei, fiți puternice! Viața este scurtă și trebuie să facem tot posibilul ca să o îmbunătățim. Fiți active și unite. Împreună putem face schimbări!”, acesta este mesajul Elenei către tinerele și femeile cu nevoi speciale din Moldova și din întreaga lume.

SERGHEI AFANASENCO

S-a aflat în fruntea Ministerului Tineretului și Sportului în 2015, se numără printre primii 100 de sportivi paralimpici din lume, este președintele Asociației „Invasport”, conduce Agenția Națională Antidoping. Ca participant la Jocurile Paralimpice, mulți ani a practicat tenis, baschet, biliard, volei, badminton. În 2019 a condus fracțiunea PSRM din municipiul Chișinău.

„Dacă vorbim succint, până în 1994 a fost școala, după a urmat colegiul, activitatea în calitate de strungar la o fabrică, serviciu militar, de acolo m-am întors maistru al trupelor de frontieră, după a urmat nunta, nașterea copilului și cu 4 ani mai târziu s-a produs incidentul cu mașina, după care timp de 30 de ani încerc să-i conving pe toți cât este de important să cuplezi centura, chiar și dacă te afli pe bancheta din spate. Nu a fost un accident rutier, doar că automobilul a frânat brusc – vira la stânga și la dreapta, iar eu m-am ales cu fractură a coloanei vertebrale. Inițial eram țintuit la pat și mă uitam în pod, apoi au urmat exerciții zilnice și după un an și nouă luni am mers la sanatoriu. Acolo am văzut oameni în scaune cu rotile jucându-se. Tot acolo am făcut cunoștință cu mentorul meu Victor Demenco.

În 1999, am fost invitat la turneul „Egalitatea de șanse” desfășurat la Moscova pe stadionul Lujniki, la tenis de gazon (când o persoană joacă într-un scaun cu rotile și unul în picioare). Cu asta am început și treptat tenisul a intrat în viața mea. Am revenit în Moldova și am fondat Federația de tenis pentru persoane în scaune cu rotile. Au urmat alte genuri de sport: baschet, badminton, tenis de masă, golf, biliard, skanderbeg și altele. Deja de ani buni sunt vicepreședintele Comitetului Paralimpic. Pentru a înțelege ce este aceasta, am testat totul pe pielea mea și astfel am participat la toate evenimentele. Dacă atunci în 1994 mi-ar fi spus cineva că voi fi al patrulea la aruncarea greutății, al șaselea la aruncarea discului, al optulea la  aruncarea suliței, că voi înota pe spate, voi juca baschet, că voi fi al 123-lea din lume din 700 de oameni la tenis pe scaun cu rotile – probabil nu aș fi crezut. Dar așa a fost să fie. Cu atât mai mult nu aș fi crezut că voi deveni deputat, ministru al sportului – singurul din Europa în scaun cu rotile, că voi fi directorul Agenției Antidoping și consilier municipal în scaun cu rotile”.

SPORTUL PENTRU COPII CU NEVOI SPECIALE

„Este visul cel mare în domeniul nostru. Am susținut un festival, la care au participat 110 persoane. Cei care și-au exprimat dorința. Avem practic toate condițiile pentru ca tinerii să se antreneze. La Federația de Tenis, avem teren, mingi, plase, rachete, cărucioare sport costisitoare – tot ceea de ce este nevoie. Există aproximativ 70.000 de persoane cu nevoi speciale în Chișinău și aproximativ 180.000 în Moldova, circa 3.000 de persoane care folosesc scaunul cu rotile și doar șase persoane joacă tenis. Dar niciodată nu vin toți împreună, sunt ocupați, băieții muncesc, sunt șofer etc., uneori câștigă mai bine decât oamenii absolut sănătoși.

Sunt antrenor plătit de stat, acolo am toate cele necesare, pot veni gratuit, doar dorință să fie. La oamenii sănătoși oare nu e aceeași situație? Chiar dacă ai acasă un aparat multifuncțional, este greu să te impui să faci antrenamente. Nici la sala de sport nu vor să meargă întotdeauna. Imaginați-vă o persoană cu nevoi speciale: mută căruciorul, îmbracă-te, ajunge la destinație, schimbă-ți uniforma, antrenează-te, apoi urmează procesul invers. Totodată, trebuie să ai la dispoziție pe cineva care să te aducă. Cândva colegii de la Moscova mi-au dat un sfat: „Încercați să-i aduceți timp de o lună și apoi spuneți-le să o facă singuri”. Am făcut acest lucru, i-am adus timp de o lună, totul a fost bine, am discutat, i-am antrenat, dar imediat ce am încetat să îi aduc, doar doi au continuat să vină. Îi înțeleg, este mai simplu să stai acasă. Demult planific să fac ceva în afara orașului. Îi vom solicita Consiliului municipal să ne pună la dispoziție un lot de teren. Vom face un loc în care oamenii vor veni pur și simplu să se relaxeze. Nu mai lupt pentru genuri profesionale de sport, dar cel puțin doar pentru a petrece timpul liber. Doar pentru ca oamenii să vină și să facă ceva”.

„Din anul 2015 sunteți primii care au venit să ia interviu de la o persoană în scaun cu rotile. Întrebați dacă avem nevoie de ajutor sau nu. Niciodată nu ne ajutați dacă nu solicităm singuri ajutorul. Bineînțeles, ținând cont de sloganul: Posibilități egale pentru toți. Trebuie să țineți minte că suntem oameni ca toți ceilalți”.

Potrivit ONU, aproximativ 15% din populația globală suferă de dizabilități de diferit grad. În Moldova, aproximativ 5% din populație aparține categoriei de persoane cu nevoi speciale.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova există circa 176 de mii de persoane cu nevoi speciale, inclusiv 10.630 de copii. Aproximativ 91% dintre persoanele cu nevoi speciale sunt apte de muncă. Majoritatea lor au obținut dizabilitatea ca urmare a bolilor cronice și a accidentelor.

Accesibilitatea mediului este problema principală, care împiedică integrarea lor în societate.

În anul 2010, Moldova a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu nevoi speciale. În 2012, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea privind integrarea socială a persoanelor cu nevoi speciale și Legea pentru asigurarea egalității. Legea a fost completată și modificată în anii 2015, 2017 și 2018. Problemele persoanelor cu nevoi speciale în Moldova sunt rezolvate treptat, dar până în prezent, în mare parte, doar pe hârtie.