Circa 2 mii de persoane din Județul Cahul arestate și deportate în Siberia pe 12-13 iunie 1941

Ca urmare a unei înțelegeri între Hitler și Stalin (Pactul Ribbentrop-Molotov) din 23 august 1939, Uniunea Sovietică a anexat regiunea dintre Prut și Nistru. Sub presiunea acestui pact fatal, România este forțată să cedeze Basarabia. Dar și Bucovina de Nord, și Ținutul Herța.

Anume în urma acestor pierderi teritoriale și a crizei politice interne, în România, ajunge la putere dictatorul-fascist, Ion Antonescu. Între timp, de partea asta a Prutului, pe teritoriile tocmai ocupate, puterea sovietică începe o campanie de epurare, teroare și represiuni fără precedent.

Cuprinși de panică și disperare, zeci de mii de localnici au fugit peste Prut de urgia bolșevică.  Cei care au rămas însă au înfruntat un destin și mai crunt: deportări în masă, executate cu o cruzime de nedescris. 

Pentru a lichida fizic orice tentativă de rezistență față de noul regim, noua putere sovietică a supus populația locală unui epurări masive. Cei considerați periculoși au fost ridicați și trimiși în lagăre de muncă forțată, GULAG, în cele mai îndepărtate regiuni ale URSS.

„Dușmani ai puterii sovietice” au fost declarați în primul rând cei asociați cu fosta administrație românească anterioară – de la foști funcționari și lideri locali până la intelectuali de rând. Totuși, prima care a avut de suferit a fost populația de origine germană. Circa 100.000 de etnici nemți au fost deportați din Basarabia în cel de-al treilea Reich în urma unei înțelegeri între Hitler și Stalin.      

Adevăratul calvar a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ora 02:30 – momentul care va intra în istorie ca începutul primului val de deportări staliniste în Basarabia. Organele represive locale au rezervat din timp 1.315 de vagoane. Nu pentru produse sau cărbuni.

Pentru 85.000 de oameni, care urmau să fie transporți în condiții inumane, cât se poate mai departe de casele lor. Listele celor deportați erau întocmite cu nenumărate abateri, scrise de mână, fără ștampile sau avize ale unor instituții de stat.

Cei mai activi  reprezentanți ai populației locale – primari, ofițeri, moșieri, comercianți, polițiști, membrii partidelor de până la anexare,  intelectuali cu familii întregi urmau să fie deportați în extremul orient sau în nordul Uniunii Sovietice. Pentru pregătirii sărmanii oameni aveau la dispoziție cel mult două ore.

O țintă predilectă a depărtărilor o reprezentau cei care s-au refugiat în Basarabia, venind din alte regiuni a URSS – etnici evrei, ucraineni, dar și ruși, care fugeau de puterea sovietică. Evaluări care nu pot fi numite totuși complete vorbesc despre circa 22 de mii de persoane care au fost deportate încă până la începutul războiului.

Capii familiilor erau trimiși în GULAG, puțini au supraviețuit. Familiile acestora au fost deportate în Siberia sau în stepele din Nordul Kazahstanului. Suferințele prin care au trecut acești oameni sunt greu de descris.

Vorbim de vara anului 1941, un moment tragic pentru întreaga omenire. Dar care a lăsat urme deosebit de adânci în istoria noastră. Și efecte care sunt simțite și astăzi în Republica Moldova, lăsată la mijlocul secolului al XX-lea fără cei mai demni reprezentanți ai neamului. 

Artur Leșcu,
expert WatchDog.MD și doctor în istorie