Publică un anunț
piatasud.md

Localitățile din Lunca Prutului se dezvoltă cu sprijinul Uniunii Europene

Localitățile din Lunca Prutului se dezvoltă cu sprijinul Uniunii Europene

Uniunea Europeană a demonstrat în ultimii ani că este un partener de încredere în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă a Republicii Moldova, oferind-i țării noastre suport financiar ce acoperă mai multe domenii, economic, social, sănătate, educație, etc.

Republica Moldova este cel mai mare recipient de ajutor din partea UE pe cap de locuitor în Vecinătatea europeană. Asistența UE a produs schimbări tangibile în viața moldovenilor. Acestea pot fi remarcate nu doar la nivel de orașe, dar și la nivel de localități rurale. În ultima perioadă, unul din cele mai populare instrumente de realizare a obiectivelor și standartelor europene, se remarcă GAL-urile (Grupurile de Acțiune Locală).

Recent, GAL-ul “Lunca Prutului de Jos”, din Raionul Cahul  a fost selectat  în cadrul unui concurs de granturi lansat în acest an de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, finanţat şi ghidat strategic de UE, implementat de PNUD şi UNICEF.

În cadrul acestui program, Grupul de Acțiune Locală va primi asistenţă financiară nerambursabilă în mărime de 50.000 EURO, venind și cu o contribuție proprie de cel puţin 20% din valoarea grantului.

Grupul de acţiune locală Lunca Prutului de Jos are doi ani de activitate. În această perioadă am reuşit să investim peste 60.000 de EURO în comunităţile noastre, în mare parte datorită finanţărilor Uniunii Europene. Acum ne propunem să susținem cel puţin 10 iniţiative locale, dintre care jumătate din sectorul privat. Proiectele propuse vor viza revitalizarea obiectivelor turistice, modernizarea și diversificarea ocupațiilor agricole și agroalimentare, ameliorarea calității serviciilor din domeniul cultural, social și educațional, priorităţi conţinute în Strategia de Dezvoltare a GAL Lunca Prutului de Jos”, a declarat Silvia Ştirbeţ, directoarea Grupului de Acţiune Locală „Lunca Prutului de Jos”.

Eugenia Stoica, managera GAL-ului „Lunca Prutului de Jos” a menționat pentru ziuadeazi că datorită asistenței din partea UE s-a reușit finanțarea a 21 de proiecte, dintre care 8 au fost orientate către sectorul privat.

“În cadrul acestui program, ne propunem să finanțăm minim10 proiecte, dintre care minim 5 să fie din sectorul privat. Ne propunem să creăm minim 5 locuri de muncă, înregistrarea unui brand local și certificarea produselor ISO”, a mai adăugat Eugenia Stoica.

Sunt mândru să văd un nou rezultat al Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie. UE investește aproape 23 milioane EURO în așa-numitele „regiuni-cheie” Ungheni şi Cahul. Acesta este un program inovativ ce îşi propune să stimuleze dezvoltarea economică incluzivă, verde, inteligentă şi durabilă. Sunt bucuros să accentuez importanta abordării LEADER în Republica Moldova, dezvoltată de UE ca şi iniţiativă de suport în lansarea la nivel local a proiectelor de dezvoltare, revitalizare a sectorului rural şi de creare a noi locuri de muncă. Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie este creat pentru cetăţeni şi noi astăzi celebrăm Grupurile de Acţiune Locală şi iniţiativele remarcabile de sporire a calităţii vieţii oamenilor”, a subliniat Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, în cadrul acţiunii de înmânare a certificatelor de grant

Grupul de Acțiune Locală Lunca Prutului de Jos are în componența sa 10 localități cu o populație de 31.647 locuitori. Lunca Prutului de Jos mai este numită bijuteria Sudului, pentru că aici găsim Rezervația „Prutul de Jos” inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. 

A.O. Cahul „2030” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Ce înseamnă Uniunea Europeană pentru Raionul Cahul”. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

Conținutul articolului aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea UE sau GIZ

Articole similare