Comisia Europeană deschide, oficial, o anchetă împotriva TikTok, după scrutinul din România

Comisia Europeană deschide, oficial, o anchetă împotriva TikTok, după scrutinul din România
© Imagine simbol

O anchetă împotriva rețelei TikTok a fost inițiată oficial de Comisia Europeană. Astfel, instituția va urmări dacă TikTok și-a respectat obligația „de a evalua și preveni riscurile sistemice legate de integritatea alegerilor, în special în contextul scrutinului prezidențial din România, din 24 noiembrie”, se arată într-un comunicat al instituției, scrie agora.md.

Comisia Europeană a inițiat marți o investigație oficială împotriva rețelei chineze TikTok, pentru o presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA). Dacă e găsită vinovată de încălcarea legislației, Tiktok poate fi amendată cu o sumă de maximum 6% din cifra de afaceri la nivel global. 

Mai exact, Executivul european va urmări cum sunt gestionate riscurile la adresa alegerilor sau a discursului civic, legate de următoarele domenii:

  • sistemele de recomandare ale TikTok, în special riscurile legate de manipularea neautentică coordonată sau de exploatarea automatizată a serviciului.
  • politicile TikTok privind reclamele politice și conținutul politic plătit.

Una dintre bănuielile Comisiei este că TikTok a atenuat în mod voit riscurile reprezentate de aspectele regionale și lingvistice ale alegerilor. Acest aspect urmează să fie investigat. 

Dacă aceste suspiciuni vor fi confirmate, se arată în comunicatul instituției europene, atunci va fi lansată o investigație aprofundată. 

Această decizie de deschidere a unei investigații ia în considerare informațiile primite din rapoartele declasificate ale serviciilor de informații de către autoritățile române, precum și rapoartele terților. Investigația urmează, de asemenea, analiza rapoartelor de evaluare a riscurilor prezentate de TikTok în 2023 și 2024, răspunsurile la solicitările de informații ale Comisiei și documentele interne furnizate de TikTok.

CONTEXT. La 5 decembrie 2024, Comisia a emis un ordin de păstrare către TikTok, ordonând platformei să înghețe și să păstreze datele legate de riscurile sistemice reale sau previzibile pe care serviciul său le-ar putea prezenta asupra proceselor electorale și a discursului civic din UE. Acest ordin de păstrare se referă la alegerile din Uniunea Europeană care au loc între 24 noiembrie 2024 și 31 martie 2025.

Aceasta este a treia anchetă pe care Comisia a lansat-o împotriva TikTok, în urma anchetei în curs deschise la 19 februarie 2024 și a anchetei care a fost încheiată cu angajamente în august 2024.

Articole similare