Concurs de selectare a 30 localități pentru a organiza furnizarea de servicii de gospodărire comunală într-un mod participativ

Concurs de selectare a 30 localități pentru a organiza furnizarea de servicii de gospodărire comunală într-un mod participativ

Proiectul de implicare civică în guvernarea locală „MĂ IMPLIC” anunță concurs de selectare a APL-urilor/grupuri de APL-uri partenere.

Proiectul va sprijini autoritățile publice locale din 30 localități/grupuri de localități pentru a organiza furnizarea de servicii de gospodărire comunală într-un mod participativ, eficient, incluziv și durabil. Proiectul încurajează abordări inovatoare de îmbunătățire a serviciilor de gospodărire comunală, cooperare între localități și APL-uri și acțiuni ce vor asigura o mai bună gestiune și administrare a serviciilor de gospodărie comunală. Locuitorii vor fi, de asemenea, implicați în luarea deciziilor la nivel local și în monitorizarea furnizării serviciilor în localitățile partenere.

Dosarul de aplicare va include:

Formularul completat. Descarcă Formularul. 

Declarația aplicantului (semnată și scanată). Descarcă Declarația

Formularele vor fi expediate prin email la adresa concurs@ma-implic.md până la data de 4 septembrie 2020, ora 17:00. 

Pentru a fi considerați eligibili, aplicanții trebuie să întrunească următoarele criterii:

APL/grupuri de APL uri de nivel întâi, reprezentând sate și/sau comune din Republica Moldova* ; aplicațiile grupurilor de APL-uri (în parteneriat) sunt încurajate;

Numărul minim de locuitori va constitui 1500 (conform datelor oficiale la data de 01.01.2020). Localitățile rurale cu o populație mai mică de 1500 locuitori vor fi considerate eligibile doar dacă aplică în parteneriat cu localitățile rurale vecine, iar populația totală a grupului de APL-uri va depăși 2500 locuitori;

Interes și disponibilitate de a parcurge procesele participative de elaborare a Planurilor de îmbunătățire a serviciilor de gospodărire comunală și a Planurilor de exploatare și întreținere;

Angajamentul de mobilizare a contribuției APL și a locuitorilor (de minimum 20% din valoarea grantului) necesară pentru cofinanțarea îmbunătățirii serviciilor de gospodărire comunală;

Formularul de aplicare completat și depus până la 4 septembrie 2020.

Proiectul „MĂ IMPLIC” este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de Skat Consulting în perioada 2019 – 2023.

Scopul proiectului „MĂ IMPLIC” este de a contribui dezvoltarea comunităților rurale din Republica Moldova prin îmbunătățirea serviciilor publice de gospodărire comunală cu participarea activă a cetățenilor. 

sursa: civic.md

Articole similare