Construcția drumului de ocolire a satului Slobozia Mare din raionul Cahul. Vezi la ce etapă se află
În cadrul unei întrevederi, reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor au discutat cu reprezentanții antreprenorului Metag Inșaat Ticaret A.S. (Turcia) despre procesul de construcție a drumului de ocolire a satului Slobozia Mare din raionul Cahul.
În prezent, pe sectorul drumului M3, cu o lungime de peste 18 km, se desfășoară lucrări de terasamente, așternere a stratului de balast și construcție a podețelor.
Lucrările de construcție au fost inițiate la sfârșitul lunii mai 2019 și până în prezent au fost executate în proporție de doar 31%, progresul planificat fiind de 69,5%. ASD a atenționat antreprenorul privind progresul lent al lucrărilor și despre riscul de aplicare a penalităților de întârziere.
Antreprenorului i-a fost solicitat să depună efort pentru a îmbunătăți situația. Proiectul prevede construcția unui sector de drum cu 2 benzi de circulație și 2 sensuri giratorii. De asemenea, vor fi executate lucrări de construcție a terasamentelor, podețelor, trotuarelor, sistemelor de evacuare a apelor pluviale și de drenaj, instalare a 960 de indicatoare rutiere și construcție a 3 stații pentru autobuze.
Construcția drumului ce face conexiunea cu vama Giurgiulești, frontiera cu România, are o valoare de peste 18 milioane de euro, acordați din împrumutul oferit Guvernului Republicii Moldova de către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Antreprenorul și-a asumat finalizarea integrală a proiectului în anul 2022.