Publică un anunț
piatasud.md

Polițistă: Dreptatea trebuie să fie scoasă la iveală mereu

Mihaela Arnauțanu este polițistă de câteva luni, activează în cadrul Inspectoratului de Poliție Cantemir. A absolvit facultatea de „Drept” la o universitate din Chișinău, a reușit să meargă și peste hotare la muncă, dar a revenit. Acum este ofițeră de urmărire penală.

„Am finisat Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de drept în anul 2017. După ce am absolvit, am fost plecată 3 ani din țară, am fost în Irlanda. În luna mai am revenit. Până când m-am angajat a durat o perioada și după deja am început lucru. În Molova, aici trebuie să lucrăm, nu sa plecăm din țară. Unde trăim acolo trebuie sa ne întoarcem” ne-a declarat Mirela Arnauțanu 

Ofițerul de urmărire penală este liderul grupului operativ care iese la fața locului producerii infractiunii. Chiar dacă are doar câteva luni de activitate în funcție, Mihaela spune că este ajutată permanent de către colegii mai experimentați.  

„Facem să nu fie infracțiuni, să diminuăm infracționalitatea în orașul nostru, în raionul Cantemir, să prindem hoții. Sunt multe bariere prin care trebuie să trecem deoarece este un lucru greu, nu este chiar atât de ușor. Trebuie să trecem, să progresăm. La noi în secție sunt doar 2 bărbați, în rest sunt doar femei. Cu investigațiile trebuie să coordonam lucrul nostru. Mereu ieșim cu grupul, e foarte ușor să coordonezi cu celelalte persoane, ne ajutam reciproc unul pe altul. Chiar dacă eu sunt noua: Mihaela fă aceea, Mihaela fă aceea, așa este corect sau așa este corect” ne-a mai declarat polițista. 

Pentru Mihaela, lucrul în poliție înseamnă o luptă continuă pentru dreptate. Specificul funcției este de a afla adevărul chiar dacă unele persoane nu vor ca acesta să fie aflat 

„Este greu să ajungi la ceea ce s-a intamplat, și cum s-a intamplat, care este cauza. Este greu a învinui o persoană. Trebuie cumva să scoți adevărul dintr-însul. Sunt persoane care se închid și nu vor să spună care e adevărul și de ce au ajuns acolo, asta este cel mai greu. Dreptatea trebuie să fie scoasă la iveală mereu” a punctat ofițera. 

Acest articol a fost produs în cadrul proiectului “Monitorizarea civică a reformei Poliției” cu ajutorul Asociației Promo-LEX și cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Ambasadei Statelor Unite ale Americii.
Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a A.O. CAHUL 2030 și nu reflectă neapărat poziția donatorilor.  

Articole similare