Coruperea alegătorilor la Cahul: 79 de persoane riscă amendă de câte 37500 lei
79 de procese verbale de constatare in infracțiunilor de coruperea electorală pasivă au fost întocmite în ultima perioadă de polițiștii din Cahul. Procesele verbale au fost transmise către CNA, instituție în cărei competență este de a aplica amenzile.
Suma totală a amenzilor, dacă acestea vor fi aplicate, se apropie de 3 milioane lei, iar potrivit poliției, în continuare sunt întreprinse acțiuni de documentare a acțiunilor pretins ilegale a membrilor partidelor afiliate lui Ilan Șor.
Totodată, potrivit conducerii IP Cahul, în curs sunt câteva dosare penale privind coruperea electorală, potrivit art. 181 prim. Cod Penal al RM.
Potrivit codului contravențional, coruperea electorala pasivă presupune pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor, inclusiv al alegerilor regionale, dacă fapta nu constituie infracțiune.
Coruperea electorală pasivă se sancționează cu amendă de la 500 la 750 de unități convenționale (25000 – 37500 lei ). Pe de altă parte, codul penal prevede și sancțiuni mai drastice.
Astfel, oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului sau susținătorului să îşi exercite sau să nu îşi exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor, inclusiv al celor regionale, se pedepsește cu amendă în mărime de la 750 la 1150 de unități convenționale (37500 – 57500 lei ) sau cu închisoare de la un an la 5 ani.