Publică un anunț
piatasud.md

Cu ocazia sărbătorilor naționale, un sat din raionul Cahul, s-a îmbrăcat în tricolor / VIDEO

Cu ocazia sărbătorilor naționale, un sat din raionul Cahul, s-a îmbrăcat în tricolor / VIDEO

Cu ocazia sărbătorilor naționale, satul Cucoara din raionul Cahul, s-a îmbrăcat în tricolor. În mai multe curți ale oamenilor și pe clădirile instituțiilor publice au fost arborate drapele. Astfel, primăria localității a decis să marcheze ziua Independenţei şi a Limbii Române, în condițiile în care, din cauza pandemiei, nu este posibil să fie organizate alte evenimente, transmite publika.md

Imagini cu satul îmbrăcat în straie de sărbătoare au fost făcute chiar de localnici, iar edilul spune că ideea îi aparţine.

„Am decis să dăm culoarea acestor sărbători și să îmbrăcăm satul în tricolor. Astfel, au fost procurate 120 de drapele și au fost arborate în locuri publice, la instituții publice, la intersecții și la casele oamenilor, dar și au fost transmise locuitorilor de pe strada centrală.”, a spus Tatiana Denisenco, primarul comunei Cucoara.

Locuitorii din Cucoara sunt mândri că gospodăriile lor sunt înfrumusețate cu drapelul de stat.

„Prin asta am vrut să atragem atenție, să arătăm dragostea de țară, este și pentru cei tineri, care o perioadă bună nici nu au știut ce e asta.”

„Am cultivat și vom cultiva, va deveni o tradiție de a arbora drapel în curtea fiecărui cetățean. Prin acest lucru educăm și înrădăcinăm spiritiul național.”

„La noi în sat se respectă foarte mult valorile naționale. Și iată, în preajma sărbătorilor naționale, a ieșit foarte frumos și emoționant.”

În satul Cucoara locuiesc aproape 1 500 de oameni.

Articole similare