Cum achiți online amenda contravențională în Moldova

Cum achiți online amenda contravențională în Moldova
© sursa: ziuadeazi

Ai primit o amendă și nu vrei să mergi la bancă să o achiți fizic. Acum amenda o poți achita online, direct de acasă sau de la birou.

Achitarea amenzilor contravenționale le poți face rapid și simplu, online pe platforma mPay

Această platformă este integrată cu multe instituții din Moldova și îți permite să achiziționezi diverse servicii, inclusiv să plătești amenzi.

Pașii pentru achitare:
1. Accesează site-ul mPay.
2. Completează numărul procesului-verbal sau decizia cu privire la contravenție pentru a finaliza plata. 
3. Acceptă Termenii și Condițiile de utilizare ale MPay și îmi exprim consimțământul pentru prelucrarea datelor mele cu caracter personal la efectuarea acestei plăți.
4. Apasă butonul căutare și sistemul va găsi procesul verbal.
5. Indicați suma spre achitare și selectați metoda de plată.
6. Confirmă plata și verifică dacă ai primit o confirmare a tranzacției.

Printează sau salvează confirmarea plății pentru eventuale verificări ulterioare. Înainte de a efectua plata, verifică cu atenție toate datele introduse.

Pentru a evita eventualele fraude, utilizează o conexiune la internet securizată. Dacă întâmpini dificultăți, contactează serviciul de suport al instituției sau al băncii tale.

Pentru informații : 0 22 820 000, suport.mpay@gov.md

Cum să achiți doar 25 % din amendă

Întocmind un acord simplificat poți să achiți doar 25 % din suma amenzii. Pentru efectuarea procedurii este necesară îndeplinirea câtorva condiții: contravenientul trebuie să își recunoască vina, în prezența agentului de poliție, care constată încălcarea. O altă condiție este ca încălcarea nu necesită a fi demonstrată.

Aceasta o poți solicita la agentul de poliție.

Conform copiei acordului, șoferul trebuie să achite amenda în termen de 72 de ore. Totuși, această procedură simplificată nu se aplică atunci când încălcarea trebuie dovedită în instanța de judecată sau în cazurile care implică confiscarea bunurilor, conform legii.

Articole similare