De astăzi, pacienți cu forme ușoare de COVID-19 pot primi medicamente compensate

De astăzi, pacienți cu forme ușoare de COVID-19 pot primi medicamente compensate

De astăzi, pacienți cu forme ușoare de COVID-19 pot primi medicamente compensate. Documentele Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecției Sociale ce prevăd acest lucru au fost  publicate în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentelor, preparatele destinate tratamentului COVID-19 în condiții de ambulatoriu vor fi prescrise de către medicii de familie. Aceste medicamente vor fi compensate în proporție de 100% pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani şi de 70% în cazul adulților. Cetăţenii pot beneficia în mod gratuit de cel puţin o denumire comercială de medicament din cadrul unei denumiri comune internaționale din cele compensate parțial din fondurile de asigurare medicală obligatorie.

Medicamentele compensate vor fi prescrise atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate. Pacienții cu caz confirmat de infecție cu coronavirus de tip nou COVID-19 vor beneficia de 21 de denumiri comune internaționale de preparate în anumite doze şi forme farmaceutice.

Este vorba despre unele medicamente pentru tratamentul simptomatic, şi anume: antitrombotice şi anticoagulante, medicamente care reglează acidul gastric, vasodilatatoare şi bronhodilatatoare.

De asemenea, pentru copii vor fi prescrise, la necesitate, antipiretice şi antiinflamatoare în cazul sindromului febril, mucolitice şi expectorante. Totodată, în funcţie de evoluția simptomelor, pacienților cu forme moderate de boală le vor putea fi prescrise şi medicamente antibacteriene.

În anul 2020, pentru medicamente compensate au fost planificate aproximativ 655 milioane de lei, dintre care peste 555 de milioane au fost valorificate în unsprezece luni ale anului.

Articole similare