Digitalizarea registrelor pentru profesiile juridice: Guvernul a aprobat regulamentul de funcționare pentru platforma SI PIPJ
Încă un pas a fost realizat în procesul de digitalizare a registrelor de evidență a profesioniștilor din domenii conexe justiției – avocați, notari, executori judecătorești, administratori autorizați, mediatori, traducători și interpreți. Astăzi, cabinetul de miniștri a aprobat regulamentul care va permite funcționarea Sistemului Informațional „Platforma Integrată a Profesiilor Juridice” (SI PIPJ).
Cadrul normativ punctează aspecte care țin de: statutul juridic al SI PIPJ și locul acestuia în sistemele informaționale de stat; drepturile și obligațiile subiecților și modul de administrare a sistemului; regimul juridic de utilizare a datelor; interoperabilitatea cu alte sisteme informaționale; asigurarea protecției datelor etc.
Platforma va include informații despre profesioniști, actul administrativ individual în temeiul căruia activează, forma de organizare, pregătirea profesională și eventualele sancțiuni disciplinare aplicate liber-profesioniștilor. Al doilea modul al platformei este sistemul de gestionare a dosarelor de mediere, care va oferi detalii despre mediator, o bibliotecă cu șabloane de documente, taxele plătite, statutul dosarelor, documente din dosar etc. Platforma va genera rapoarte și statistici utile în procesul de formulare a politicilor din domeniul justiției.
Datorită SI PIPJ, datele profesioniștilor din domeniile conexe justiției vor fi gestionate automatizat, proces care actualmente se face manual. Astfel, platforma va eficientiza activitatea Ministerului Justiției și va facilita un acces mai centralizat la informații de interes public despre profesii. Noul sistem va îmbunătăți evidența, va permite schimbul automatizat de date între instituții, va reduce costurile administrative și va crește transparența și calitatea serviciilor. Acest proiect se aliniază cu politicile adoptate în domeniul justiției și digitalizării serviciilor guvernamentale.
La mijlocul lunii iulie, SI PIPJ a fost lansat pentru registratorii sistemului informațional. Platforma Integrată a Profesiilor Juridice a fost elaborată în cadrul Proiectului „Medierea comercială și arbitrajul în Moldova” implementat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Dezvoltarea Dreptului (IDLO), cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).