Diplomație intensificată: Consultări bilaterale regulate între Moldova și Franța. Vezi în ce constă:

Diplomație intensificată: Consultări bilaterale regulate între Moldova și Franța. Vezi în ce constă:

Miniștrii de Externe ai Republicii Moldova și Franței vor desfășura consultări bilaterale de cel puțin două ori pe an, conform noului Protocol de cooperare care urmează să fie ratificat de Parlament. Raportul pentru avizul consultativ a fost aprobat la 6 noiembrie 2024 de Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană.

Noul Protocol înlocuiește documentul semnat în 1993 și prevede crearea de grupuri de lucru bilaterale, organizarea de proiecte comune și o colaborare mai strânsă în domeniul integrării europene, inclusiv în implementarea reformelor și transpunerea acquis-ului UE. De asemenea, protocolul abordează cooperarea în domeniul securității europene, cu un accent pe activitățile OSCE și ale Comunității Politice Europene.

Documentul mai include prevederi pentru organizarea de seminare și vizite între instituțiile de cercetare din domeniul relațiilor internaționale, având ca scop perfecționarea și consolidarea capacităților diplomatice. Protocolul va fi valabil timp de doi ani, cu posibilitatea extinderii automate.

Articole similare