Frații Valic din Cahul au reprezentat Republica Moldova la Conferința Internațională din Polonia
Un grup de tineri cercetători din Republica Moldova, dintre care Eugeniu Valic și Vladimir Valic (originari din Cahul), a participat la prima ediție a Conferinței Internaționale ,,First CCI4EU Capacity Building Conference” organizată de OECI și ESO în Polonia.
Evenimentul, care a avut loc în perioada 10-11 octombrie, a reunit specialiști din întreaga Europă pentru a discuta modalități de a îmbunătăți tratamentul pacienților cu cancer prin aplicarea celor mai recente descoperiri științifice.
Reprezentanții moldoveni au avut ocazia să se informeze despre cele mai noi tendințe în cercetarea oncologică și să stabilească colaborări cu alți cercetători din domeniu. Participarea la această conferință reprezintă un pas important în dezvoltarea cercetării oncologice în Republica Moldova și în îmbunătățirea calității vieții pacienților.