Publică un anunț
piatasud.md

Igor Grosu către lucrătorii sociali: „Mă închin în fața dumneavoastră”

Igor Grosu către lucrătorii sociali: „Mă închin în fața dumneavoastră”

Palatul de cultură „N. Botgros” a găzduit astăzi festivitatea dedicată „Zilei Lucrătorului din sfera protecției sociale”, organizată de Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Cahul.

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a ținut un discurs în fața celor prezenți, marcând importanța și efortul depus de acești profesioniști în timpurile dificile prin care a trecut țara.

În discursul său, președintele Parlamentului a vorbit despre dificultățile pe care Republica Moldova le-a avut în ultimii trei ani, ca pandemia, criza energetică și problemele legate de refugiați. Acesta a spus că acești ani au fost printre cei mai dificili din ultimele două decenii.

„Și eu vreau să mă închin în fața dumneavoastră și să spun că atât de mult suflet ați pus. Pentru că nu este suficient doar să comunici cu oamenii. Munca dumneavoastră presupune empatie, foarte multă răbdare, dedicație și mă închin în fața dumneavoastră că ați găsit forțe, că ați împărțit timpul între cei care au nevoie de atenția voastră, cei mai necăjiți, și ați rupt și din timpul pe care trebuie să-l dedicați familiei.

Eu știu că noi trebuie să facem tot posibilul, și noi o să îl facem, să vă motivăm suplimentar, deoarece cât de mult nu ai miza pe empatia omului, într-un final, motivația este determinantă. Știm despre acest lucru, vă promitem că o să facem tot ce ține de noi”, a declarat Igor Grosu.

Totodată, președintele a adus în discuție importanța integrării europene pentru viitorul Moldovei, menționând că această integrare reprezintă nu doar o perspectivă economică, ci și o cale spre pace, drepturile omului și condiții de trai mai bune.

„Momentul pe care îl trăim acum este în apropierea unei perioade care o să ne marcheze definitiv viitorul nostru. Toamna aceasta o să se ia o decizie privind integrarea noastră europeană. Și când spun „integrare europeană” în capul meu sună niște lucruri foarte simple cum ar fi: pacea, viața omului, valoarea vieții omenești, dreptul de a sta lângă familia ta, de a călători, de a munci, de a fi stimat, de avea condiții bune, apă în casă și așa mai departe. Asta înseamnă integrare europeană.” a adăugat el.

La final, președintele Parlamentului Republicii Moldova a îndemnat cetățenii să se implice în promovarea integrării europene și să explice comunității importanța acestui proces.

„Pentru că acele ajutoare, acele plăți sociale vin inclusiv de la partenerii noștri de dezvoltare, de la partenerii noștri europeni. Pentru drumuri, apeducte, școli, grădinițe și altele. O să facem tot posibilul să aducem Moldova să fie parte a Uniunii Europene,” a declarat Igor Grosu.

Discursul a culminat cu înmânarea diplomelor din partea Parlamentului Republicii Moldova lucrătorilor sociali.

Articole similare