Întreprinderea „Bucuria”, amendată cu 1,8 milioane de lei. A copiat ambalajul unor dulciuri de la o companie concurentă
Întreprinderea „Bucuria” SA a fost amendată cu peste 1,8 milioane de lei pentru copierea ilegală a ambalajelor produselor de cofetărie „MU” și „PARKUR”, ce aparțin unei alte întreprinderi concurente.
Decizia a fost luată recent de Consiliul Concurenței, care a inițiat, în anul 2022, o investigație în baza plângerii depuse de întreprinderile străine care fabrică produsele de cofetărie similare și de către importatorul oficial al acestora în Republica Moldova.
„Potrivit celor invocate în plângere, societatea pe acțiuni „Bucuria” utilizează în ambalajul produselor sale forme și game cromatice similare cu cele ale produselor reclamanților. În rezultatul investigației, Consiliul Concurenței a constatat încălcarea articolului 19 din Legea concurenței de către „Bucuria” SA, care interzice orice acțiuni sau fapte de natură să creeze o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea economică a unui concurent”, arată Consiliul Concurenței într-un comunicat de presă.
De asemenea, „Bucuria” a fost obligată să retragă de pe piață produsele de cofetărie „MU” și „PARKUR”.
„Bucuria” poate contesta în instanță decizia Consiliului Concurenței.