La aceste alegeri prezidențiale a fost înregistrată cea mai mare rată de participare a moldovenilor din ultimii 10 ani

La aceste alegeri prezidențiale a fost înregistrată cea mai mare rată de participare a moldovenilor din ultimii 10 ani
© Imagine simbol

Potrivit unei analize, la aceste alegeri prezidențiale a fost înregistrată cea mai mare rată de participare a moldovenilor care se aflau în țară din ultimii 10 ani

Moldovenii din grupa de vârstă 66-75 de ani au avut cea mai bună prezență la vot în turul întâi al alegerilor prezidențiale din 20 octombrie. Practic 80% dintre cetățenii din această categorie de vârstă au ieșit la vot. Și tinerii de la 18 la 25 de ani au avut o prezență extraordinar de bună. „Cred că nu am avut niciodată, în istoria alegerilor din Republica Moldova, o prezență la vot de circa 60% a tinerilor”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 25 octombrie, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.


Făcând trimitere la datele Comisiei Electorale Centrale, cu referire la prezența la vot a cetățenilor Republicii Moldova, Veaceslav Ioniță a reiterat că la turul întâi al alegerilor din 20 octombrie 2024 au participat aproape 1 milion (mln) 562 de mii de moldoveni sau 49,7% din populația Republicii Moldova. Cei aflați în țară – 1 milion 306 mii sau 69,4%; cei plecați peste hotare – 240,5 mii sau 24,4%; iar cei aflați în regiunea separatistă transnistreană – 16,1 mii sau 5,9%.


„Conform Biroului Național de Statistică, cetățeni cu reședință, care erau acasă la 1 ianuarie 2024, erau
1 mln 915 mii. Putem spune că, cei care au fost acasă pe 20 octombrie, în proporție de 69,4%, o cifră
extraordinar de mare, au mers la vot. Cei de peste hotare, au avut și ei o prezență fără precedemt. Cei
din stânga Nistrului, din păcate mai slab, deoarece noi nu putem controla întocmai ce se petrece acolo și
dacă ei reușesc întocmai să participe la vot”, a spus Veaceslav Ioniță.


Analizând prezența la vot, în țară, la alte alegeri desfășurate, expertul constată o scădere a votanților de acasă. În baza informațiilor disponibile se poate spune că la alegerile parlamentare din 1994 au participat 1 mln și 86 de mii de moldoveni aflați în țară. În 1998 – 1 mln 68 de mii de moldoveni de acasă. 2001 – 1 mln 60 de mii. În 2005 au mers la urne 1 mln și 57 de mii, dintre care 1 mln și 55 de mii au fost voturile celor de acasă. În 2009 – 1 mln 55 de mii, dintre care 1 mln și 51 de mii voturile exprimate în țară.

Despre prezența la vot a celor plecați peste hotare, s-a costatat că la alegerile parlamentare din 2005 auparticipat 16 mii de moldoveni; la parlamentarele din 2009: aprilie – 35 de mii, iulie – 36 de mii. 2010 – 72 de mii, 2014 – 73 de mii, 2016: turul I – 67 de mii, turul II – 139 de mii; 2019 – 77 de mii; 2020: turul I – 149 de mii, turul II – 256 de mii; 2021 – 212 mii; 2024: turul I – 241 de mii.

„Avem în ultima perioadăo prezență spectaculoasă la vot a moldovenilor care se află peste hotare”, constată expertul.

Despre rata prezenței la vot a celor aflați în țară, se poate spune că în 1994 a fost de 76,7%; în 2001 – 68,2%; 2005 – 63,5%; 2009: aprilie – 65,1%, iulie – 66,6%; 2014 – 72%; 2016: turul I – 61,6%, turul II – 65,9%; 2019 – 66,1%; 2020: turul I – 58,3%, turul II – 66,1%; 2021 – 60%; 2024: turul I – 69,4%.

„Mai mult decât 69,4% a fost zece ani în urmă, când dintre toți cei care erau acasă, 72% au mers să voteze.
Rata de participare la vot a celor din țară a fost ridicată până în 2014, după, a scăzut, iar acum se observă o înviorare a celor din țară de a merge la vot. Un record pentru ultimii zece ani”, a declarat
Veaceslav Ioniță.


Prezența la vot a celor care duminică, 20 octombrie, erau în Republica Moldova, pe grupe de vârstă, arată că tinerii de la 18 la 25 de ani au mers în porporție de 58,8%; cei de la 26 la 35 de ani – 54,9%; 36-
45 de ani – 64,2%; 46-55 de ani – 70,8%; 56-65 de ani – 79,1%; 66-75 de ani – 81,8%; peste 76 de ani –
73,5%.

„Grupul de vârstă de la 66 la 75 de ani a avut cea mai bună prezență la vot. Au avut o mobilizare
totală. Practic 80% dintre toți din această categorie de vârstă au ieșit la vot. Tinerii de la 18 la 25 de ani,
de asemenea, au avut o prezență la vot extraordinar de bună. Circa 60%. Cel mai mult ei au fost prezenți
la alegeri circa 30-40%. Am avut o mobilizare a tinerilor mult mai bună decât de obicei. Cred că nu am
avut niciodată în istoria alegerilor din Republica Moldova o prezență de circa 60% a tinerilor”, a spus
expertul.

Articole similare