Lista serviciilor fiscale de stat accesibile în format digital. Vezi aici:

Lista serviciilor fiscale de stat accesibile în format digital. Vezi aici:
© imagine simbol

Serviciul Fiscal de Stat anunță că, în prezent, 73,68 % din serviciile al căror proprietar este sunt prestate în format digital. În acest articol vă prezentăm lista acestora, informează diez.md

Serviciul Fiscal de Stat menționează că are drept prioritate dezvoltarea și digitalizarea serviciilor eficiente și calitative pentru contribuabili în vederea majorării gradului de conformare fiscală și crearea unui climat favorabil mediului de afaceri.

Lista serviciilor prestate în format digital

Certificat de atestare în calitate de plătitor de TVA în conformitate cu standardele UE;
Certificat de rezidență;
Certificat privind lipsa sau existența restanțelor față de buget;
Oferirea accesului la serviciile fiscale electronice și interacțiunea cu contribuabilii în mediul online;
Autorizarea centrelor de asistență tehnică pentru echipamentele de casă și control;
Certificat de atribuire a codului fiscal;
Comanda seriei și diapazonului de numere pentru documentele primare;
Formulare tipizate de documente primare cu regim special;
Înregistrarea activității de prelucrare și/sau fabricare a mărfurilor supuse accizelor;
Înregistrarea on-line a contribuabililor;
Înregistrarea și sigilarea echipamentelor de casă și de control;
Înregistrarea subdiviziunilor/obiectelor impozabile;
Confirmarea privind veniturile obținute în Republica Moldova de persoanele fizice cetățeni ai Republicii Moldova;
Eliberarea/prelungirea patentei de întreprinzător.

Serviciile fiscale electronice pot fi accesate prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat „Cabinetul personal al contribuabilului” (în continuare – SIA „CPC”) de pe pagina web oficială a instituției www.sfs.md, cu excepția „Certificatului de atestare în calitate de plătitor de TVA în conformitate cu standardele UE” și „Certificatului privind lipsa sau existența restanțelor față de buget”, care se accesează exclusiv prin intermediul MCabinet.

„Confirmarea privind veniturile obținute în Republica Moldova de persoanele fizice cetățeni ai Republicii Moldova” poate fi solicitată online atât prin intermediul MCabinet, cât și prin intermediul  SIA „CPC”.

Ghidul de utilizare a serviciilor prin intermediul SIA „CPC” poate fi găsit aici.

Autentificarea în cadrul SIA „CPC” are loc prin intermediul serviciului guvernamental de autentificare și control al accesului – MPass, prin următoarele metode:
# semnătura electronică eliberată pe dispozitiv criptografic de la I. P. „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică” sau de la I.P. „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”;
# semnătura mobilă eliberată de operatorii de telefonie mobilă.

Procesul de solicitare și obținere a semnăturii electronice/mobile este specifică fiecărui prestator de servicii de certificare. Mai multe detalii la subiect pot fi consultate aici.

Articole similare