Maia Sandu a depus jurământul de Învestire în funcția de președinte al R. Moldova
Maia Sandu a depus jurământul de Învestire în funcția de președinte al R. Moldova și a intrat de astăzi în exercițiu, comunică MOLDPRES.
Ceremonia de învestire în funcție a avut loc la Palatul Republicii. Ședința solemnă comună a Parlamentului Republicii Moldova și Curții Constituționale a fost deschisă de speakerul Zinaida Greceanîi. După intonarea imnului de stat, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a dat citirii hotărârea cu privire la validarea alegerilor. Ulterior, Maia Sandu, cu mâna pe Constituție, a depus jurământul.
După depunerea jurământului, președintele Curții Constituționale a anunțat că președintele Republicii Moldova a intrat de astăzi în exercițiu.
Maia Sandu a rostit și un discurs după ce a fost învestită în funcția de președinte al R. Moldova. „Niciodată într-o țară cu probleme ca R. Moldova, fără entuziasmul, implicarea și perseverența dumneavoastră, un om ca mine nu ar fi ajuns Președinte. Sunt una dintre voi, un om simplu, o fiică a acestui pământ care a intrat în funcție supărată pe corupția din această țară. În noiembrie ați oferit cel mai mare capital de încredere unui președinte. Cu prețioasele voastre speranțe intru azi pe poarta Președinției. Celor care ați înțeles că R. Moldova are nevoie de fiecare dintre noi vreau să vă mulțumesc și să vă rog să mergem în continuare împreună. Victoria trebuie să fie a țării, nu a politicienilor. Am planuri mari pentru țara noastră, și am nevoie de ajutorul vostru. Voi fi un președinte care unește cetățenii și care va promova oamenii în bază de merite și voi spune mereu adevărul. Voi fi președintele integrării europene ce va scoate țara din izolare și voi promova o politică externă ce va construi punți și nu ziduri. Dragi cetățeni, nu am altă grijă în următorii patru ani decât binele Moldovei. Vom porni în scurt timp lupta pentru transformarea țării”, a opinat Sandu.
Șeful statului a rostit discursuri și în limba rusă, ucraineană și găgăuză.
Maia Sandu este prima femeie șef de stat și cel de-al șaselea președinte al Republicii Moldova.