Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2024 din Madrid
Între 8 și 10 octombrie, Madridul va fi gazda celei de-a XVI-a ediții a Fruit Attraction, un eveniment de referință în sectorul fructelor și legumelor. Cu un record de peste 2 mii de expozanți din 56 de țări, evenimentul se extinde cu 7 la sută față de anul anterior. Peste 100 mii de vizitatori din 145 de țări vor participa la această expoziție, inclusiv și Republica Moldova, transmite agrotv.md.
,,Noi avem un stand amplasat într-un pavilion unde este un flux de cumpărători, am promovat participarea nostră la expoziție prin portaluri de știri internaționale prin care am invitat potențialii clienți pentru a avea întâlniri cu exportatorii din Republica Moldova.”, a afirmat IURIE FALA, director executiv „Moldova Fruct”.
Asociația „Moldova Fruct” este reprezentată de 12 companii care vor promova merele, prunele, strugurii de masă și, eventual, cireșele pentru sezonul următor. Cele trei zile la standul din cadrul Fruit Attraction vor facilita crearea de relații comerciale valoroase, care vor fi consolidate ulterior prin vizite ale clienților în Republica Moldova.
Aceste vizite vor avea scopul de a familiariza partenerii internaționali cu plantațiile și soiurile de fructe autohtone, deschizând noi oportunități pe piețele externe.
,,Fiecare din cele 12 companii participante au o agendă intense de întâlniri cu importatori și vânzători de fructe din toată lumea. Suntem prezenți la expoziție cu: mere, prune și struguri de masă care se bucură de o cerere înaltă. În prezent se discută livrări de prune practic către toate țările din Uniunea Europeană.”, a menționat IURIE FALA, director executiv „Moldova Fruct”.
Director executiv „Moldova Fruct”, a declarat că, după expoziție, vor menține legătura cu persoanele contactate pentru a stabili livrările de fructe.
,,După expoziție vom ține legătura cu persoanele care am stabilit ce se vor stabili livrările de fructe practice în toate țările din UE, Golful Piersic, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și alte țări din Asia Sud-Est precum India.”, a adăugat IURIE FALA, director executiv „Moldova Fruct”..
Participarea la această expoziție permite companiilor moldovenești să-și prezinte produsele pe o scenă globală, facilitând accesul la importatori și distribuitori din diverse țări.