Monitorul Oficial va publica perioadele şi zonele de prohibiție a pescuitului în 2021
Monitorul Oficial de vineri, 26 martie, va publica ordinul Agenției de Mediu cu privire la perioadele şi zonele de prohibiție a pescuitului în obiectivele acvatice piscicole naturale, în anul 2021, transmite MOLDPRES.
Potrivit documentului, se stabilesc perioadele şi zonele de prohibiție a pescuitului sportiv, amator și de agrement pentru toate speciile de hidrobionţi în obiectivele acvatice piscicole naturale, după cum urmează: timp de 75 de zile consecutive, de la 1 aprilie până la 14 iunie 2021 inclusiv, în fluviul Nistru pe sectorul de la satul Naslavcea până la oraşul Camenca; în lacul de acumulare Dubăsari; în fluviul Nistru în sectoarele de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca (km 28) şi în braţul Turunciuc; în lacul Cahul.
De asemenea, se interzice pescuitul timp de 75 de zile consecutive, de la 1 aprilie până la 14 iunie 2021 inclusiv, în râul Prut de la intersecția lui cu frontiera de nord a Republicii Moldova cu Ucraina până la satul Teţcani; în lacul de acumulare Costeşti-Stânca; în râul Prut pe sectorul de la barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca până la satul Giurgiulești.
„Timp de 75 de zile consecutive, de la 1 aprilie până la 14 iunie 2021 inclusiv, se anunță perioadă de prohibiție pe râurile Ciorna, Răut, Ichel, Bâc şi Botna, afluenți ai fluviului Nistru, cu excepția obiectivelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele; pe râurile Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăţ, Ciuhur, Camenca, Gârla Mare, Delia, Nârnova, Lăpuşna, Sărata, Tigheci, afluenți ai râului Prut, cu excepţia obiectivelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele; în bălţile lacului Manta; pe râurile Cogâlnic, Cahul, Ialpug, cu excepţia obiectivelor acvatice artificiale construite pe ele”, indică ordinul Agenţiei de Mediu.
Este interzis pescuitul pe tot parcursul anului: la o sută de metri în amonte şi în aval de podurile de peste fluviul Nistru şi râul Prut; la gura de vărsare în râul Prut a afluenților Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăţ, Ciuhur, Camenca, Gârla Mare, Delia, Nârnova, Lăpuşna, Sărata, Tigheci; la gura de vărsare în fluviul Nistru a afluenţilor Ciorna, Răut, Ichel, Bâc, Botna, pe o distanţă de 500 m de ambele părţi ale gurilor şi pe cursul acestor afluenţi pe o distanţă de 500 m de la confluenţă, în braţul Turunciuc pe cursul apei pe o distanţă de 500 m de la ramificaţie; în golful Goieni; în lacul Beleu; în fluviul Nistru în sectoarele de la satul Naslavcea pe o distanţă de un km în aval şi de la barajul lacului de acumulare Dubăsari pe o distanță de 300 m în aval; în lunca Ohrincea a râului Răut; în canalul de evacuare al Centralei Termoelectrice din Moldova, în lacul de acumulare Cuciurgan la o distanţă de 500 m spre nord şi sud de la confluenţă şi de 300 m în largul lacului; în albia veche a râului Prut de la barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca până la confluenţă cu albia principală; în râul Prut pe o distanţă de 3 km în aval şi de 500 m în amonte de barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca; în fluviul Nistru pe sectorul în amonte de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la km 362; în fluviul Nistru şi râul Prut pe sectoarele de 100 m în amonte şi în aval de la gurile canalelor de alimentare a bălţilor şi lacurilor; în fluviul Dunărea în limitele teritoriale ale Republicii Moldova.
În conformitate cu prevederile din Legea privind protecţia mediului înconjurător, controlul privind respectarea prevederilor prezentului ordin îi revine Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.