Monștrii din capul nostru. O statistică ignorată

Am 18 ani. Când aveam 12 ani mă gândeam obsesiv de des la moarte. Moarte, în general, ca idee. Mai târziu, am început să-mi imaginez propria moarte, eventual acestea s-au transformat în gânduri suicidale. Dar erau doar gânduri. Acum îmi imaginez zilnic felul în care m-aș putea sinucide, dar e ceva obișnuit pentru mine. O fac de ani de zile. 

Uneori, mă gândesc că mai simplu ar fi dacă m-aș îmbolnăvi de o boală incurabilă. Mi-ar fi mult mai simplu decât să încerc eu însumi. Sunt vie doar pentru că mi-e frică de moarte și mi-e milă de mama, o iubesc, dar nu vreau să trăiesc. Înțeleg că am o problemă, dar nu știu ce altceva pot să fac. Mă simt ridicolă când vorbesc despre mine și ce simt. Mă bucur că nu am multe persoane care să sufere dacă aș muri. Nu vreau să las prea multă durere în urma mea. Plâng aproape în fiecare zi, fără vreun motiv. 

Stau pe podea și plâng, și mă gândesc la cât de jalnică sunt. Într-o zi am scris o scrisoare de adio. Am împăturit-o și am pus-o în portofel. Apoi, am căutat articole despre cum se fac noduri. M-am dus la magazin să cumpăr sfoară, dar acolo am început să plâng, îngrozindu-mă de gândurile mele. Zilele astea, moartea îmi pare singura opțiune fericită pentru mine. Nu știu de ce scriu… Cred că am vrut să-mi dau încă o șansă pentru ultima dată. 

Acest mesaj anonim este unul dintre cele peste 3500 care au venit pe chatul Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului din Republica Moldova care există deja de șapte ani. „Această scrisoare descrie exact conflictul interior al persoanei care chiar luptă cu gândul de suicid. Ea nu vrea să facă acest pas, dar e îndurerată rău”, spune psihologa Liuba Ceban, care este și fondatoarea Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului. 

Peste 800 de mii de oameni din întreaga lume se sinucid anual. Asta înseamnă că cineva își pune capăt zilelor o dată la fiecare 40 de secunde. Cel puțin acestea sunt datele prezentate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Astfel, sinuciderea este printre primele 20 de cauze principale de deces la nivel global, iar numărul tentativelor de suicid este de aproape 25 de ori mai mare.

În țara noastră, rata suicidului este cu aproximativ 20% mai mare decât în alte țări europene. Potrivit Biroului Național de Statistică, anul trecut 489 de persoane și-au pus capăt zilelor. OMS recomandă să înmulțim acest număr cu 5, ca să aflăm numărul real al acestora.

Suicidul bate accidentele 

Chiar și fără a fi cât de cât aproape de cifra reală, datele pe care le cunoaștem ne arată că numărul celor care se sinucid depășește uneori dublu, alteori triplu, cazurile de omor sau de deces în urma accidentelor rutiere. 

Astfel, în timp ce statul se concentrează pe politici de prevenire a accidentelor rutiere și a infracțiunilor, subiectul sinuciderilor aproape că rămâne invizibil, spun specialiștii în domeniul tulburărilor mintale. Principalele motive care duc la tentativele de suicid sunt relațiile de familie și problemele sentimentale, bolile incurabile și situația financiară. 

200 000 de moldoveni, cel puțin, suferă de depresie, care este și una dintre cauzele principale care duc la suicid, potrivit OMS.

Ceea despre ce nu vorbim 

„Discutând cu acești oameni, încercăm să depistăm miezul durerii lor, pentru că, de fiecare dată, factorul principal care provoacă gânduri suicidale este durerea psihologică pe care persoana nu poate să o mai suporte”, spune Liuba Ceban. Potrivit ei, oamenii au nevoie de susținere emoțională, vor să-și verse durerea, pentru a scapă cumva de această „povară care-i macină”. În momentul în care se eliberează de durerea psihologică, omul devine lucid și începe să caute soluții eficiente și sigure. În caz contrar, omul, adesea, caută să se sinucidă. 

Liuba Ceban a fondat Linia Verde de Prevenire a Suicidului la sfârșitul anului 2012, când a revenit în Moldova după un schimb de experiență în SUA. Era inspirată de politicile de acolo. 

Entuziasmul i-a scăzut cu anii, când s-a ciocnit continuu fie de indiferență, fie de ostilitate din partea autorităților. Asta în pofida faptului că Republica Moldova nu are o linie fierbinte națională, unde oamenii ar putea suna în caz că au gânduri suicidale și au nevoie să discute cu cineva. „Moldova nu este pregătită pentru acest subiect”, constată dezamăgită și cumva resemnată cu această realitate, Liuba Ceban. 

Fără politici naționale 

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, Republica Moldova se situează pe locul 15, în topul țărilor cu un număr mare de sinucideri. Ne poziționăm între Finlanda și Austria cu 15,9%, depășind doar cu 0,5% rata medie de 15.4 la 100.000 de oameni. Cu toate acestea, OMS recunoaște, cel puțin indirect, faptul că statisticile privind numărul de sinucideri prezentate de fiecare țară sunt departe de cele reale.

Drept dovadă a datelor neconcludente ar fi și faptul că noi nu avem o bază de date unică despre numărul cazurilor de suicid. Sunt două instituții care colectează aceste cifre și altele două care le prelucrează. Biroul Național de Statistică ne prezintă datele colectate de Ministerul Sănătății, iar date.gov.md prezintă cifrele colectate de Ministerul Afacerilor Interne.

Iar datele prezentate sunt diferite.Și atunci te întrebi – cum poate statul să elaboreze politici publice fără a dispune de date concludente cu privire la suicid. „Dar cine a zis că se vrea acest lucru?”, întreabă retoric Arcadie Astrahan, psihoterapeut și director de programe în cadrul Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din sectorul Botanica.

El susține că a participat la elaborarea modificărilor unui proiect de lege privind prevenirea suicidului și care a fost aprobat de Legislativ la 26 iulie 2018. Documentul prevedea crearea unei asistențe telefonice de prevenire a suicidului și organizarea unor întâlniri cu părinții, pentru a reduce numărul sinuciderilor în rândurile copiilor. 

Arcadie Astrahan,
psihoterapeut și director de programe
în cadrul Centrului Comunitar de 
Sănătate Mintală din sectorul Botanica

Orice țară trebuie să aibă o linie fierbinte a suicidului. De aceasta nu poate să se ocupe doar un ONG, iar 112 nu este potrivit, pentru că în caz că cineva sună la acest număr, vor fi trimiși pompieri, polițiști sau Urgența – oameni care nu sunt instruiți corect cum trebuie să discute cu persoanele depresive, care încă nu au încercat să se sinucidă”, constată Astrahan. Cât despre instruirea părinților, psihoterapeutul susține că nu sunt dovezi că ei ar putea cumva preveni tentativele de suicid. „Trebuie să ne adresăm la specialiști, dar nici suicidologi nu prea avem.

Politici de prevenire a suicidului se implementează, deocamdată, doar în peste 30 de țări. Franța este unul dintre liderii din acest domeniu, fiind deja la a treia ediție a acestor politici. Între timp, în Moldova încă se caută o formulă de colectare a datelor. 

Cum luptăm cu depresia 

Depresia nu are criterii de selecție după vârstă, stare socială și financiară. Nimeni nu este asigurat că nu va face o depresie indiferent din ce mediu vine: rural sau urban. „O persoană care trăiește singură în mediul urban prezintă un risc mai ridicat decât una care locuiește singură în mediul rural. Identificarea unei persoane de suport e mai simplă la sat”, spune Olga Jalbă, psihologă, psihoterapeută cognitiv-comportamentală și coordonatoarea Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Orhei. 

Cea mai mare rată de sinucideri este în rândurile persoanelor depresive sau borderline (cei care suferă de tulburare de personalitate instabilă emoțional, manifestată prin frică acută de a fi respins sau de a rămâne singur, impulsivitate, dificultăți în reglarea emoțiilor atât pozitive, cât și negative, n.red.). Oamenii depresivi devin inactivi, disfuncționali, au tulburări de memorie, nu vor să mănânce, să doarmă, nu se spală pe dinți și nici nu-și mai văd rostul în viață. Această stare durează mai mult de două săptămâni. „Atunci persoanele apropiate trebuie să tragă un semnal de alarmă”, spune psihoterapeutul Arcadie Astrahan. 

Felul în care vorbim cu persoanele care suferă de depresie este foarte important.

Vestea bună este că depresia se tratează. Fie cu ajutorul medicamentelor, fie cu ajutorul psihoterapeuților, fie printr-o combinație a acestora. „Ea nu trece singură”, remarcă Astrahan. Dacă e un caz sever, persoanei i se administrează medicamente și dacă se repetă tentativele de suicid, persoana poate fi internată în spitalul de psihiatrie de pe strada Costiujeni din Chișinău. „Alt spital nu avem. Mai este și Centrul de Criză, dar cheltuielile de acolo nu sunt acoperite de polița de asigurare”, menționează specialistul. 

În cazul în care înțelege că suferă de depresie, omul trebuie să se adreseze la medicul de familie sau la Centrul comunitar din apropiere. Atunci, în funcție de gravitatea depresiei, se poate prescrie un tratament medicamentos, precum și consiliere psihologică, ședințe de psihoterapie, intervenții ale asistentului social etc. „Fiecare caz este individual și intervențiile sunt adaptate conform necesităților fiecăruia”, remarcă Olga Jalbă. 

Ne învățăm să cerem ajutor 

Datele statistice arată că bărbații sunt cei care se sinucid cel mai des, în timp ce femeile vorbesc mai des despre suicid. De asemenea, în sate își pun capăt zilelor de cel puțin trei ori mai multe persoane decât la oraș. Specialiștii argumentează acest fenomen prin faptul că oamenii din sate, precum și bărbații mai des decât femeile, preferă să ignore semnele de depresie. 

„În toți acești 20 de ani de când lucrez medic în sat, nimeni nu mi-a spus că ar putea suferi de depresie. Noi, medicii și vecinii, suntem cei care urmărim, observăm și îi îndreptăm la specialiști”, ne spune Viorica Ipati, medic de familie la Centrul de sănătate din comuna Budești, mun. Chișinău. Potrivit ei, în ultimul an, rata sinuciderilor în sat a crescut. „Înainte, dacă era un caz de suicid la 5-7 ani, atunci anul trecut am avut trei cazuri. Toți au fost tineri de 30-50 de ani”, constată medicul de familie. 

În ultimii cinci ani, tot mai multe persoane se plâng pe depresie. Totuși, spun experții, cifrele în creștere nu vorbesc despre o deteriorare a stării mintale a populației, ci despre faptul că mulți dintre oamenii care sufereau cândva izolați, în tăcere și frică, au acum curaj să solicite ajutor și să apeleze la Centre comunitare de sănătate mintală. 

Începând cu anul 2014, în Moldova au fost deschise 40 de Centre comunitare de sănătate mintală în fiecare raion și municipiu, unde oamenii își pot trata tulburările mentale gratuit, pentru că e un serviciu asigurat de stat. Tot atunci a fost lansat și proiectul moldo-elvețian Mensana „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”, în cadrul căruia toți specialiștii de la aceste centre comunitare au fost instruiți cum este corect să discute și să trateze persoanele care se adresează.

„Conform stereotipurilor locale, „a se afla la evidență psihiatrică” încă mai înseamnă a fi periculos pentru sine și pentru societate, a fi inutil și condamnat la izolare. Tocmai din acest motiv, încă există persoane cu depresie, anxietate, tulburări de comportament care preferă să tacă și să înfrunte în singurătate simptomele și durerea, sperând că acestea vor trece de la sine. La ajutor specializat se ajunge, din păcate, când e prea târziu”, constată Victoria Condrat, manageră locală a proiectului moldo-elvețian Mensana. 

73 086 de persoane cu tulburări mintale și de comportament se aflau sub supravegherea specialiștilor în 2018. La ora actuală, în Republica Moldova, datele statistice nu sunt raportate și prezentate pentru fiecare problemă de sănătate mintală în parte. 

Singura Linie Verde care încearcă să prevină sinuciderile în Republica Moldova este întreținută într-un birou cu o suprafață de 20 de metri pătrați, de la două calculatoare învechite, care reacționează mai greu la comenzi, de câțiva voluntari, care încearcă să-i înțeleagă pe anonimii care le scriu că nu mai vor să trăiască. „Suntem online de la ora 19:00 până la 21:00. Și atunci începe marea noastră luptă pentru fiecare viață și cu gândurile – cei mai mari monștri care-i mănâncă pe oameni din interior.”