„Muzeul Pâinii” – tradiții și impact social în turismul rural //VIDEO
Pensiunea agroturistică „La Gura Cuptorului” și „Muzeul Pâinii” activează din anul 1998. Afacerea a început să atragă turiști în 2008, iar din 2009 a început să ofere și cazare.
„Am avut o perioadă mai pasivă, dar vizitatorii început să vină din afară, atât din Europa cât și din Statele Unite, și apoi, în timpul pandemiei, și turiștii locali”, a explicat Vera Caminschi, fondatoarea și administratoarea afacerii.
Pâinea, pe lângă alimentația zilnică, în tradiția locală are și o utilizare de ritual. Fie nuntă sau sărbătoare, sunt mai multe tipuri de pâine care au însemnătatea sa, utilizarea sa și obiceiul care îl descriu. Aceasta este principală atracție a Muzeului Pâinii din Văleni, iar un ghid special, prezintă turiștilor nu doar cum arată pâinea de ritual.
„Toți acei care ne vizitează și rămân aici pleacă cu emoții pozitive și unii dintre ei simt o nostalgie a tinereții”, a menționat Vera Caminschi
Afacerea are și un impact social, angajând persoane din categorii mai vulnerabile, în mare parte persoane în etate. Bucatele cu care sunt serviți turiștii și, cel mai important – prezentarea pâinii de ritual este făcută de persoane care țin minte cum se făcea asta pe timpuri, păstrând și promovând tradiția în continuare.
„Avem angajați care vin din medii mai dificile și încercăm să-i învățăm meserie”, a spus Vera Caminschi, menționând că în turismul rural nu poate lucra oricine.
Vera Caminschi a mai specificat că prin promovarea tradițiilor și susținerea comunității locale, prin afacerea sa se dorește a păstra vie moștenirea culturală și să ofere o experiență autentică fiecărui vizitator.