Publică un anunț
piatasud.md

O roată panoramică va fi montată la Galați

O roată panoramică va fi montată la Galați

O roată panoramică, de 36 de metri, va fi amplasată în parcul de la Turnul de Televiziune din Galați, construcţie-unicat în România. Turnul TV se află pe malul Dunării şi poate fi observat din patru regiuni istorice: Moldova, Dobrogea, Muntenia, iar în zilele când este senin chiar şi din Basarabia.

Primăria Galați a anunțat luni, 8 aprilie 2024, că Parcul de la Turnul de Televizune, aflat pe malul Dunării, a intrat în modernizare, după ce s-a realizat predarea amplasamentului. În acest sens, a început deja organizarea de șantier. Elementul-cheie va fi o roată panoramică spectaculoasă, de 36 de metri înălțime, transmite adevărul.ro

„Acest loc îndrăgit de gălățeni, din imediata apropiere a Turnului TV, un reper pentru orașul nostru, va deveni unul modern și atractiv. Iar piesa de rezistență va fi o impresionantă roată panoramică. Având Dunărea aproape, priveliștea oferită va fi foarte spectaculoasă. Spunem așadar start lucrărilor pentru acest nou obiectiv”, susține Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Prin acest proiect este prevăzută „reconfigurarea în totalitate a aleilor pietonale; reamenajarea spațiilor verzi, cu sistem automatizat de irigații; reabilitarea împrejmuirii; modernizarea locurilor de joacă pentru copii, pe categorii de vârstă; amenajarea de locuri de odihnă, recreere și socializare; înlocuirea mobilierului urban (bănci, coșuri de gunoi, jardiniere, rastele bicicliști, cișmele, mese șah/table etc.); instalarea de echipamente specifice pentru terenul de sport, echipamente fitness și pentru locurile de joacă”. 

Totodată va fi amenajată o pistă pentru bicicliști, va fi construit un luciu de apă cu pasarelă pietonală, o fântână arteziană cu jeturi de apă la nivelul pavimentului, amenajarea unui teren pentru sport si fitness, precum și montarea unei roți panoramice cu o înălțime de 36 de metri.

Proiectul are o valoare de 12,8 milioane de lei, iar termenul pentru execuția a lucrărilor este de 12 luni.

Articole similare