O săptămână rămasă pentru înscrierea la concursul pentru Colegiul Disciplinar al Judecătorilor. Vezi cum aplici:

O săptămână rămasă pentru înscrierea la concursul pentru Colegiul Disciplinar al Judecătorilor. Vezi cum aplici:
© imagine simbol

Candidații care doresc să ocupe funcții în Colegiul disciplinar al judecătorilor mai au la dispoziție o săptămână pentru a se înscrie la concurs, termenul limită fiind 11 noiembrie 2024, informează MOLDPRES

Pentru a participa, candidații trebuie să îndeplinească mai multe criterii, inclusiv o reputație ireproșabilă, o autoritate recunoscută în societate și o experiență de minimum șapte ani în domeniul dreptului. De asemenea, aceștia trebuie să dețină o diplomă de licență, cetățenia Republicii Moldova și să nu fie membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sau ai colegiilor acestuia.

Procesul de selecție include mai multe etape:

  • examinarea și evaluarea dosarelor;
  • verificarea integrității candidaților;
  • susținerea unui interviu.

Dosarele de participare trebuie depuse la sediul Ministerului Justiției și trebuie să conțină documente precum:

  • cererea tipizată,
  • curriculum vitae,
  • copia buletinului de identitate,
  • diploma de studii superioare,
  • carnetul de muncă,
  • scrisoarea de recomandare,
  • cazierul judiciar,
  • certificatul medical (Forma 086/e și evaluarea psihiatrică),
  • declarația de integritate,
  • consimțământul pentru prelucrarea datelor personale.

Potrivit Ministerului Justiției, dosarele de participare la concurs pot fi depuse la sediul ministerului. 

Articole similare